Monografii: Obiceiuri din viața comunității de la Nadăș

Publicat de actualitati-arad in 10 Jun, 2017 | Parerea ta

Pe lângă tradiţiile legate în principal de sărbătorile religioase de peste an, la Nadăş găsim şi obiceiuri care au legătură cu anumite situaţii sau evenimente din viaţa comunităţii sau a locuitorilor.

Paparudele

În trecut, în verile secetoase, se apela uneori la paparude. De regulă, femeile ţigănci din sat îşi puneau peste haine frunze de căptălan (brustur) şi porneau din casă-n casă, iar gazdele aruncau apă din fântână pe ele, în timp ce paparudele cântau:

„Dădăloaie, loaie

Doamne dă să ploaie

Ploiţă curată

De la Domnul dată

Prin nori strecurată“.

Gospodarii le răsplăteau cu alimente, pâine şi slănină.

Culesul țarinii și plata cioșilor

Un obicei interesant era legat de „culesul ţarinii” şi plata cioşilor (paznicilor) de câmp.

Nădăşenii (care aveau pământ în ţarină) alegeau doi cioşi, iar aceştia aveau obligaţia să păzească holdele (culturile), să anunţe proprietarii în legătură cu pagubele făcute de vitele altora şi să participe la evaluarea pagubelor.

Aceşti cioşi erau recunoscuţi şi de Primărie, iar ca semne simbolice ale împuternicirii lor purtau pe pătaşcă (geantă din piele purtată pe umăr) o insignă, pe care era gravată inscripţia „vigil de câmp“, iar pe mâna stângă aveau o banderolă roşie.

Cioşii erau plătiţi de proprietarii culturilor în natură, cu câte un văitău de cereale (porumb sau grâu) pentru fiecare iugăr.

Înainte de recoltare, cioşii îşi aşezau o colibă în labe pe locul numit „la Fântâna lui Ciorău” (la capătul de jos al satului) şi aşteptau să treacă pe acolo gospodarii cu carele sau căruţele cu recolta pentru a-şi primi plata.

Pălăscăii

Un alt obicei care merită amintit este invitaţia la nuntă cu ajutorul pălăscăilor (tineri îmbrăcaţi foarte pitoresc ce se deplasau – pe jos sau pe cal – la adresele celor care urma să fie invitaţi la nuntă).

În mod tradiţional, la Nadăş ortodocşii anunţau în biserică de trei ori intenţia unei căsătorii, stabilindu-se data cununiei, locul unde se va desfăşura nunta, obligaţiile materiale ale părţilor etc.

La fel se făcea un anunţ şi la Primărie, cu o lună înainte de data nunţii.

Apoi, cu o săptămână înainte de nuntă intrau în scenă pălăscăii, tineri apropiaţi de mire şi de mireasă, care erau îmbrăcaţi de sărbătoare şi peste haine li se puneau tot felul de cârpe şi batiste colorate foarte viu, iar în mână primeau un baston şi un ulcior cu răcie, ulciorul fiind şi el foarte împodobit cu mărgele şi alte bentiţe colorate.

Pălăscăii primeau listele cu invitaţii la nuntă, apoi porneau prin sat şi la sălaşe să înmâneze invitaţiile. Învitaţia era însoţită de un anumit ritual, pălăscăul rostind în faţa celor pe care-i invita versuri precum:

„Io-s cătană îmbrăcată

Să vin la a voastră poartă

Să vă chem la un uspăţ

Şi bine să petreceţi

Gazda vă doreşte mult

Şi mi-o spus să nu zăuit

Şi cu drag ea vă pofteşte

Că-i uspăţ ca din poveste.

Grijă mare nu vă faceţi

Mâncare să vă aduceţi

Băutură îi destulă

Curge apa din fântână

Friptura îi de purcel

Şi tocana îi de miel

Să vă petreceţi cu bine

Că la urmă cinstea vine

Gazda nu se supără

Că nănaşa-i tânără

Ş-aduce o pogace mare

Ş-o-mparte la fiecare…“.

Închinând cu ulciorul cu răcie, pălăscăul încheie mesajul invitaţiei: no, să fiţi sănătoşi şi nu zăuitaţi să viniţi la uspăţ!

Punerea fetelor în joc

Pentru viaţa tinerelor fete din Nadăş era foarte important obiceiul punerii fetelor în joc.

Conform tradiţiei, când împlineau vârsta de 14 ani, fetele erau pregătite să „intre în joc” (adică să joace la horă), ceea ce însemna că de acum înainte se aflau în atenţia feciorilor. Înainte de acest moment, mamele fetelor le învăţau pe tinere să joace foarte bine, aşa încât la horă „să nu se facă de râs”!

„Punerea în joc” însemna, de fapt, echivalentul unei „iniţieri”, iar acest eveniment se petrecea de regulă la Crăciun sau la Paşte, la horele de la Căminul Cultural. O mamă vigilentă nu lăsa lucrurile la voia întâmplării, ci aranja dinainte ca în acea zi fata ei să fie prima invitată la joc, altfel spus „să deschidă jocul”.

Iar de aici încolo, în toate duminecile şi de sărbători (când nu era post), fetele puteau juca la horele organizate la Cămin, unde orchestra cuprindea de obicei un instrumentist la vioară, unul la clarinet şi altul cu duba (toba).

Un „joc întreg” la Nadăş (şi în alte localităţi din zonă) însemna ca băiatul să danseze cu fata trei melodii (trei jocuri): ardeleana, mănunţălu şi ţigăneasca.

sursa: Ioan Biriș, Nadăș – Țara Zărandului, Editura Gutenberg Univers 2017

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare