Monografii: Obiceiuri de nuntă la Şepreuş

Publicat de actualitati-arad in 01 Jul, 2017 | Parerea ta

monografiiÎn trecut, când tinerii se plăceau şi se hotărau să se căsătorească, părinţii feciorului mergeau să o ceară pe fată însoţiţi de o rudă apropiată. Cu vremea, au început însă să meargă în peţit singuri.

Cum se trimitea vorbă înainte despre această vizită, oaspeţii erau aşteptaţi de părinţii fetei şi primiţi în soba dinainte. În discuţiile dintre familii, un subiect important a fost zestrea pe care o primea fata.

Odinioară, aceasta a constat din pământ şi aşternuturi, haine, ultimele transportate simbolic la casa unde urmau să locuiască tinerii cu lada de zestre. Dacă nu se înţelegeau la zester, căsătoria nu se mai făcea. (…)

După ce se înţelegeau, urma cinstea cu băutură şi se stabilea data nunţii şi cine vor fi „nănaşii”.

Iniţial, doar cu două zile înainte, mai târziu, cu o săptămână, doi chemători, băieţi necăsătoriţi, în port popular, cu flori artificiale, oglinzi şi prime la cloape şi la sticlele împletite pline cu răchie, mergeau prin sat să invite, în numele familiilor, la nuntă.

Odinioară, ei au umblat pe la case pe cai împodobiţi cu „lipideauă cu cipcă” şi poneavă de lână colorată şi cu prime, apoi, după predarea cailor la colectivizare, au început să meargă pe biciclete, bogat împănate cu flori de hârtie colorată.

Chemătorii mergeau să invite doar la casele celor scrişi. Îi cinsteau cu răchie, iar cel invitat, dacă accepta, spunea: „Doamne dă-le noroc, să ne întâlnim cu bine, să petrecem sănătoşi”.

Mai demult, nunta s-a ţinut duminica. După cum s-au înţeles, ea se făcea la casa unuia din miri sau la sala de horă. Datina în Şepreuş este şi astăzi ca cei invitaţi să aducă înainte de nuntă o „ghină” (n.r. găină), zahăr, fãină, ouă. Vecinele ajutau la fãcut griţereii (tăşcuţele).

Dacă vremea era caldă. iar nunta se ţinea la casă, bărbaţii făceau în curte o şatră mare, împodobită cu ponevi şi şterguri ţesute în casă.

Junele poartă în piept pană de ceară, numită „struţ”. Însemnul de mire i-l punea o rudă, când pornea de acasă şi îl scotea după ce se strigau darurile. Mireasa era gătită în hainele tradiţionale de sărbătoare de către fete, femei, prietene, înainte de a merge la cununie. Ca semn distinctive, ea poartă pe cap „şlaier şi coroniţă cu flori de său”.

Nunta este condusă de doi grăitori ai junelui şi al miresei. Aceştia spuneau fiecăruia ce trebuie să facă, îi dirijau pe cei ce serveau masa, anunţau când se dădeau cinstele, pe care le şi strângeau şi mulţumeau nuntaşilor. Grăitorul junelui purta ca însemne un ştergar, un colac şi un picior de porc.

Invitaţii se adună şi azi la casa junelui, de unde grăitorul acestuia, cu muzica şi cu câţiva nuntaşi, se duc după nănaşi (există o singură pereche de naşi care sunt de obicei naşii de botez ai mirelui) şi îi aduc la june, unde sunt serviţi cu prăjituri şi ţuică, apoi pleacă cu toţii spre casa miresei.

Odinioară alaiul mergea cu căruţe, ulterior s-a mers pe jos.

La unele nunţi călăreţii jucau în faţă steagul de nuntă. Numit zăzgălău, acesta era un steag tricolor împodobit de prietenele miresei, cu o zi înainte de nuntă, la casa mirelui, cu prime, ţângălău, batiste, iederă.

Pe drum femeile descântă (rostesc strigături), perechile dansează.

Feciorii îi servesc pe toţi trecătorii cu băutură. Aceştia spun: „Noroc, mintea cea bună tinerilor”.

Ajunşi la casa miresei găsesc poarta închisă şi începe un dialog între cei doi grăitori, cel al miresei, care îi aşteaptă, şi cel al junelui, care explică pentru ce au bătut atâta cale.

El cere sălaş şi spune că au adus un vânător care caută o căprioară. După ce se târguiesc, fiecare încercând să-l pună în încurcătură pe celălalt, este deschisă poarta.

Nuntaşii mirelui se aşează la masă şi cer să fie adusă mireasa. Grăitorul miresei le aduce în locul acesteia mai întîi o babă cu o lipideauă în spate, mărgele de piparcă şi buchet de urzici.Alaiul mirelui nu o acceptă. Femeile îi descântă grăitorului miresei:

„Frunză verde dă răchită

Astă mireasă-i zbârcită

Frunză verde ca nalba

Ţâne-o pântru dumneta”.

Grăitorul mirelui o plăteşte pe babă cu bani vechi ca şi ea.

Grăitorul miresei aduce a doua oară o fetiţã, şi abia a treia oară este scoasă din casă mireasa.

Atunci femeile descântă:

„Frunză verde dă răchită

Ce mireasă potrivită!”.

Înainte de plecarea la biserică, grăitorul miresei cânta încă cu cineva hora miresei, prin care aceasta îşi lua rămas bun de la părinţi, de la casă şi de la starea ei de copilă, apoi femeile descântă din nou:

„Frunză verde după vie

Noi plecăm la cununie

Dumnezo cu noi să fie!”.

Alaiul porneşte spre biserică, unde are loc cununia religioasă. Mirii au prinsă de umeri o stofă primită de la naşi.

Muzica rămânea afară. În faţa bisericii, odinioară, călăreţii jucau steagul de nuntă. După cununia religioasă, când ieşeau din biserică, se aruncau bani.

Alaiul se întoarce pe un alt drum, ca să nu se desfacă căsătoria. Odinioară, la casa junelui, în faţa şetrei, acum în faţa sălii de horă, pe nuntaşi îi aşteaptă, pe o masă, un colac, numit ţâpoi, o farfurie cu grâu şi un vas cu apă sfinţită.

Alaiul înconjură de trei ori masa, timp în care doi copii aruncă asupra lor grâu şi îi stropeşte, cu un mănunchi de busuioc, cu apa sfinţită.

Apoi grăitorul mirelui aruncă de trei ori colacul în sus şi toţi se reped să-l prindă. Cel care-l prinde acela îl începe. Sunt serviţi toţi nuntaşii din el. Mireasa duce măsuţa şi i-o dă soacrei.

Femeile descântă:

„Bucură-te soacră mare

Că ţ-aduc teptănătoare

Şi pă inde ti-a teptăna

Zece ani nu te-a mânca”.

sau

„Miresuţă draga me

Dă ţ-o părea soacra re

Mătură casa cu ie

Dă ţ-o păre socru rău

Închide-l în iştălău”.

sau

„Cât îi satu nost dă mare

Nu-s căşi ca la socru mare

La fereşti îs flori domneşti

La ţâţâna cei dă uşe

Rădăcina cei dă ruje.

Cu aceasta pornea petrecerea propriu-zisă. În timpul nunţii, „călăreţii” (chemătorii) aveau grijă de steag, să nu-l fure nimeni, fiindcă pierdeau cinstea de la miri. Ei îl puneau în casă iar după nuntă era stricat.

Până mai pregăteau mâncarea, oamenii jucau. Urma masa.

Mirii stăteau între nănaşi, în capul mesei. Nuntaşii erau serviţi cu zamă dă ghină, popricaş dă oaie, mai nou cu sarme, friptură cu cartofi şi plăcintă.

Între felurile de mâncare se mai juca şi se fãceau glume, cum ar fi furtul păpucilor miresei.

Mai nou, naşul are pregătită o altă pereche de pantofi, cu care încalţă mireasa. Dacă nu a cumpărat pantofii, trebuie să plătească celor ce i-au furat pe cei din picioare, ca să îi dea înapoi.

La 12 noaptea, cei doi grăitori strigau cinstea miresii şi a junelui.

În trecut, nănaşii dădeau un colac şi un picior de porc scos din “moare”. Acum se dau bani.

După ce se anunţa câţi bani s-au strâns se spărgea o farfurie, ca cioburile să aducă noroc. Mireasa era schimbată în nevastă de naşă. I se dădea jos fatiolu şi era „înconcetă”.

Părul împletit în două cozi era strâns la ceafã şi legat cu o cârpă roşie. Peste acesta se punea o altă cârpă, legată în faţă.

Tradiţia în sat cerea ca mireasa să apară lunea la arteziană, cu olurile după apă.

În trecut au fost şi cazuri în care tinerii nu s-au căsătorit, ci au fugit împreună. Cei care prindeau de veste mergeau în urma lor bătând din căldări, ca să „ştiricească”.

sursa: Monografia comunei Șepreuș, Rodica Colta, Doru Sinaci, Editura Mirador 2010

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare