Monografii: „Micul trafic” la Sântana

Publicat de actualitati-arad in 25 Nov, 2017 | Parerea ta

arad-300x17011111111Înainte de Revoluţia din 1989, localnicii Sântanei aveau o situaţie specială. Dintre numeroasele strategii pe care aceştia le foloseau se remarcă, în principal, micul trafic, o versiune precoce a „turismului pentru comerţ” (care nu trebuie confundat cu turismul dezvoltat după 1989, în special, în Turcia sau Serbia).

Micul trafic s-a transformat într-o practică de masă penrtru locuitorii din Sântana către sfârşitul anilor ‘70, atunci când criza bunurilor de consum devenea din ce în ce mai severă (…).

Posibilitatea micului trafic îi îndemna pe săteni să iasă din România, pentru a face cumpărături în Ungaria. Li se permitea să călătorească pe o distanţă de 30 km în interiorul Ungariei, dar li se cerea să aducă înapoi paşapoartele în 24 de ore după ce le-au luat de la Miliţie.

Ei aveau voie să călătorească de 12 ori pe an, iar suma pe care puteau să o cheltuie la fiecare ieşire era de 250 lei, adică 1/8 dintr-un salariu mediu înainte de 1989.

Deşi procedura de a pleca era destul de simplă – sătenii depuneau o cerere, iar în decurs de 20 – 30 de zile obţineau paşaportul, care trebuia reînoit în fiecare an, acest privilegiu nu era distribuit în mod egal pentru toţi locuitorii din comună.

Prima categorie de persoane excluse, care formau aproape jumătate din populaţia Sântanei, o reprezentau nemţii. Cei care au luat această decizie (probabil la un nivel mult mai înalt decât elita politică a Sântanei) se temeau, poate, pe bună dreptate din punctul lor de vedere, că germanii ar putea părăsi România.

Însă „a pierde” un etnic german însemna a pierde 8.000 – 20.000 de mărci germane, suma plătită pentru o viză de ieşire în Germania (…).

O călătorie obişnută în afara ţării necesita pregătiri cu aproximativ o săptămână înainte.

Primul pas era procurarea de obiecte, prin cumpărare sau, uneori, prin furt, de la fabrici. Apoi, femeile îşi întrebau rudele şi vecinii dacă au nevoie de ceva din Ungaria. Aducerea unor lucruri din Ungaria pentru cei apropiaţi era un comportament destul de uzual. (…)

Cel mai adesea, cei/cele care practicau micul trafic călătoreau în grupuri mici în şi din Ungaria, alcătuite din două până la cinci persoane.

Odată ce ajungeau în pieţele din oraşele şi comunele maghiare, grupurile se separau şi fiecare îşi vindea marfa.

Apoi, fiecare îşi făceau cumpărăturile în alimentare şi în zona pieţelor, întâlnindu-se, din nou, cu toţii, la staţia de tren sau la autoturismele cu care veniseră.

Dar ce vindeau turiştii în Ungaria?

Răspunsul simplu ar fi: lucruri similare ce existau în Ungaria, însă mai ieftin. Existau câteva categorii de bunuri care se vindeau în Ungaria: farfurii, căni, pahare, porţelanuri, echipament pentru instalaţiile de apă din gospodărie, lenjerie intimă, batiste, pijamale, sutiene, cearceafuri de pat, mobilă, flori, miez de nucă.

În epoca de aur, obiectul fascinaţiei populaţiei îl fãceau îndeosebi portocalele, băuturile răcoritoare Pepsi sau Coca Cola, guma de mestecat, blugii, videorecorderele, ţigările de import şi deodorantele.

Pentru a le procura, la fel ca în alte părţi, mulţi sântăneni erau prinşi într-un păienjeniş de relaţii sociale numite generic “pile”. Atât de omnipezente erau “pilele” în viaţa de zi cu zi, încât adeseori se glumea, spunându-se că denumirea PCR se referea, de fapt, la “pile, cunoştiinţe, relaţii”…

Condiţiile inumane de trai au determinat izbucnirea, la sfârşitul lui 1989, a unei revolte populare ce a cuprins întreaga ţară şi care a dus la prăbuşirea sistemului comunist.

sursa: Dan Roman, Sântana cu â din a, Povestea unei localităţi şi a mai multor neamuri

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare