Monografii: Meşteşugurile tradiţionale la Şepreuş

Publicat de actualitati-arad in 18 Mar, 2017 | Parerea ta

monografiiMeşteşugurile tradiţionale au cunoscut un avânt în localitate mai ales după 1820. În secolul al XIX-lea, în Sepreuş sunt menţionate rotăritul, dogăritul şi împletitul de nuiele.

Dogăritul

Dogăritul este menţionat de Fábián Gábor la Şepreuş în monografia sa din 1835. Autorul aminteşte despre comerţul cu “sarsamuri din lemn” lucrate în Şepreuş. Înflorirea acestui meşteşug trebuie pusă în legătură cu culturile de pruni şi cu tradiţia producerii rachiului de către toate satele din zonă.

Dogarii produceau şi reparau căzi şi butoaie, de diferite mărimi, la care se adăuga confecţionarea de „măsuri” de cereale. Dogăritul ca meserie şi-a pierdut rentabilitatea odată cu apariţia produselor de fabrică (butoaie din plastic, baloane de sticlă, damigeane), care erau mult mai uşoare şi mai practice. Ultimul atelier de dogărit din localitate, a fost lui Leptih Iosif, cunoscut ca „pinterul”.

Pentru repararea butoaielor şi căzilor din sat mai veneau şi doi dogari ambulanţi din zona de deal. Ei stăteau în localitate câte o lună şi lucrau la comandă.

Împletitul de nuiele

Meşteşugul este atestat documentar la sfârşitul secolul al XIX-lea, Şepreuşul fiind considerat un sat specializat în această ocupaţie tradiţională.

Documentele vremii vorbesc despre existenţa unor suprafeţe mari de răchită, care creştea natural, fiind utilizată de o parte din locuitori la confecţionarea, în gospodărie, a măturilor şi diferitelor coşuri, inclusiv coşara specială pentru uscat cumnăul, pe care le vindeau apoi la târgurile din localitate şi din jur.

După al doilea Război Mondial activitatea a devenit una profesională, de stat. Astfel, în anul 1969, în localitate a luat fiinţă o secţie a I. J. I. L Arad şi a început să fie semănată răchita de cultură. Iniţial, unitatea a funcţionat cu 20 de angajaţi însă după 1972, când a fost dată în folosinţă hala de lucru modernă, numai numărul împletitorilor a ajuns la 170, la care s-au adăugat angajaţii de la topitorie şi tâmplărie.

În 2001, încă se produceau pentru piaţa internă şi externă fotoliile „Helga” şi exista un magazin de prezentare.

Covăcia

Atelierul de fierărie a supravieţuit în localitate până azi, redevenind util după 1990, odată cu reapariţia căruţei şi calului în gospodărie. Actualul covaci, Velici, care a moştenit meseria şi atelierul de la tatăl său, lucrează şi azi cu vechile unelte de acum 150 de ani.

Şubăritul

Şubăritul şi-a păstrat utilitatea în comună şi în primele decenii de comunism, ţăranii din localitate renunţând mai greu la portul tradiţional. Şepreuşul şi-a avut până în 1966, când a murit, propria şubăriţă, pe Floriţa Florii Dodi (Roşca), care din lâna dubită de „un om venit de pe dealuri”, croia şi cosea iarna şube în forma şi la lungimea purtată în Şepreuş.

Tot ea era aceea care ornamenta şuba cu bucăţi de postav colorate, procurate de la Mihai Lăptarul, pe care le tăia în diferite forme şi le cosea la gât, pe piept, buzunare, manşete, potrivit ornamenticii satului.

Plata pentru muncă era de 500 lei vechi, o pită şi uneori câte o „cucurbă”.

Cizmăritul

Cizmăritul a continuat să fie practicat „la casă” până în 2008. Ultimul cizmar din Şepreuş, Indricău Petru, fost şi poştaş în comună, a făcut ani de zile la comandă, pentru şepreuşeni, cisme cu foi şi şlarfe.

Odinioară în localitate s-au confecţionat şi opinci cu gurgui. Tăblile de piele, gata tăbăcite, se cumpărau de la un oarecare Ris şi erau duse la opincarul Ungur Ioan, care făcea din ele opinci.

sursa: Monografia comunei Şepreuş, Rodica Colta, Doru Sinaci, Editura Mirador 2010

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare