Monografii: Meşteșuguri la Căprioara

Publicat de actualitati-arad in 29 Nov, 2014 | Parerea ta

monografiiCroitorii de lână dubită

În satul Căprioara erau doi oameni, Popovici Gheorghe şi Dumitru Sinaci, care făceau cioareci.

Pentru şube şi coţobăici se mergea la Valea Mare sau Căpâlnaş, iar cei care erau mai înstăriţi, la maistorii din Făget, care făceau şube pentru femei şi coţobăici pentru bărbaţi, şiniorite.

Oloiniţele

În sat au existat o oloiniţă mare, cu presă, la care erau asociaţi Lăpugean Ioachim şi Crista Ioachim şi mai multe oloiniţe „din bătrâni”, amenajate în perimetrul gospodăriei. În toate se făcea oloi de sămânţă (dovleac). Cu sămânţa de floarea soarelui se duceau la Făget.

În memoria satului, au rămas până azi numele acestor proprietari de oloiniţe ţărăneşti: Drăgan Ion, Popescu Ioachim şi Sinaci Dumitru, tatăl Măricăi. Aceste oloiniţe erau formate dintr-un butuc mare, de păr, care avea în el o gaură. Seminţele se decorticau prin pisare într-o piuă manuală şi se cerneau, după care făina rezultată se frământa cu puţină apă călduţă iar aluatul se prăjea pe o lespede. După ce era prăjit, caşul obţinut se băga într-un săculeţ de lână şi se introducea în gaura din butuc.

Şi erau două „găvolte” (pene din lemn) care se băteau cu maiul până când se strângea „caşul”.

Uleiul curgea într-o troacă aşezată dedesubt. Proprietarul oloiniţei primea, după fiecare „caş”, un deţ (decilitru) de ulei. Activitatea lor a încetat la naţionalizare: „Când s-o format comunismu nu le-o mai dat voie. Tata, dă ciudă că viniră comuniştii şi i-o sigilat (oloiniţa–n.n.) şi or vrut să facă numa pântru ii, o zâs că dacă nu mânc io şi nu mâncă satu, nu mâncaţi nici voi.”

Mori pe apă cu o roată

În trecut, în Căprioara au funcţionat trei mori de apă, două ţărăneşti, pe Valea Peştişului– rămase de pe timpul Austro-Ungariei şi cumpărate, după cum spun oamenii, de Onişan Alexandru, care a avut băgaţi morari – şi una mai mare, pe Mureş, unde erau asociaţi Toderescu Ioachim, Hanciu Roman, Alexandrescu Dumitru şi Drăgan. La toate trei, oamenii dădeau vamă, pentru măcinat, 10%.

După închiderea morilor din sat, oamenii au început să macine grâul la morile de stat din Făget, Căpâlnaş, Corbeşti.

Cazane de fiert ţuică

Satul a avut o tradiţie în fiertul ţuicii iar în localitate au existat mai multe cazane. Marica Sinaci îşi aminteşte, de pildă, că avea cazan „a lu Tripoane” pe uliţa ce duce spre Săvârşin. Dintre aceste cazane, unul singur a fost mai mare, de cca. 500 l, a lui Alexandru Căucar, moştenit de la părinţi, celelalte având capacitate de 150-200 l.

O parte din ele au activat până la naţionalizare, când au fost interzise de stat. Mai târziu, „cazanul cel mare l-a luat colectivul şi o fiert el pentru oameni şi le dă deai uium”.

sursa: Rodica Colta, Doru Sinaci, Ioan Traia – Căprioara. Monografie, Editura Mirador, 2011

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare