Ziarul electronic al arădenilor

Monografii: Medicina populară la Chişineu Criş

arad-300x170Medicina populară s-a dezvoltat din necesităţile imediate ale ţăranului, care a căutat să vindece diferite boli (atât la oameni, cât şi la animale), folosind plantele medicinale, de mare valoare, sau diferite metode rezultate din experienţa anilor.

Pe arsuri se punea pământ galben argilos, oţet sau albuş de ou, ulei sau pâine înmuiată în lapte proaspăt de capră. Pe rând, puneau o felie de slănină, untură nesărată sau varză crudă unsă cu untură.

Pentru buboaie (furuncul) se punea o ceapă prăjită sau felii de roşii coapte, care se considera că grăbesc coptul furunculului, iar untura de iepure era folosită pentru a absorbi puroiul.

Pentru bube vinete spre negru se trăgea prin ele fintău (aţă neagră), ca să curgă puroiul. Pentru dureri de măsele se punea în urechi un căţel de usturoi, iar când cineva primea zug (curent) stătea pe aburi de muşeţel. Pentru mâncărimea de piele, numită „cur dă găinaţ”, se punea după cămişul din pipă (partea prelungită a pipei), nicotina care se considera că „arde mâncărimea”.

Pentru diaree se folosea „măcriciul calului”. Copiilor, în acest caz, li se dădea zamă de orez.

Pentru somn sau liniştire se prepara din coji de mac, o zeamă. Erau oameni care sufereau de gălbănare, iar ca tratament li se făcea o tăietură în frunte, considerându-se că pe acolo se scurge gălbenarea.

Oamenii care erau pociţi (deocheaţi) pentru că erau frumoşi sau urâţi, de alte persoane, le venea rău şi aveau dureri de cap; puteau fi pocite şi animalele.

Pentru a scăpa de acest rău se făcea următorul ceremonial de femeile care ştiau să descânte de deochi: lingeau fruntea celui deocheat de 9 ori şi scuipau în toate direcţiile şi apoi îl sărutau pe gură.

Descântecul era următorul: „S-a luat de la casa ii şi de la măsa ii,/Când la mijloc/Dă cale să-ntîlni,/9 muroi, cu 9 strigoi/– Unde mereţi voi 9 muroi şi 9 strigoi?/.

– Noi merem la Măriuţa,/sângele şi-l bem,/putere şi-i luăm/Picioarile şi-i secerăm./ – Întâie poruncă,/voi mereţi la mare acolo este/Un peşte mare,/sângele-i luaţi, picioarele seceraţi/Şi la Măriuţa pace îi daţi” (se zice de 9 ori).

Dacă cineva mânca atunci când soarele asfinţea şi-l apucau durerile de cap, i se descânta astfel: „Tatăl nostru,/a mărsării/Sari în sus la feredeu/La scaunul lui D-zeu/Şi tiaptănă şapte fete/Şi le netezeşte/Aşa ca omul când prinde peşte”. Acesta îl descântau femeile în vârstă.

În timpul descântecului de deochi se rupea o bucată de cerc de lemn, care era păstrat în cămară şi care se ardea în foc. Apoi era rupt în 9 bucăţi şi aruncat într-un pahar cu apă. Dacă bucăţile se lăsau la fund persoana era deocheată.

Când cineva îşi rupea mâna sau piciorul se descânta astfel: „Doamne, tu mă ajută,/Maică Sfântă/Eu mă rog ţie,/tu-mi ajută mie/S-o luăi, p-o cale p-o cărare,/Să -ntâlnii cu D-zeu, în cale./D-zeu trecu,/Petru nu putu ./Treci Petre,/nu pot Doamne/Că podeaua să clăti,/Piciorul lui Ion se sclânti./ Treci că bine ţi-oi folosi./ Că nimic să nu-i fie,/Că binele-i, doamne dî la tine,/Descântecu-i dî la mine”.

Firesc, aceste obiceiuri susţin în substratul lor un aspect religios, conform căruia vindecarea vine de la o forţă supranaturală. Medicina populară reprezintă şi astăzi o importantă sursă de inspiraţie.

Medicina populară pentru animale

Primăvara, când animalele ieşeau la câmp, pentru ca să nu fie „umplute de sânge”, deoarece treceau de la hrana uscată la cea verde, li se trăgea în breb sau glugă spânz (o buruiană otrăvitoare).

Această buruiană era adusă din zonele de munte, unde înflorea primăvara, iar florile erau de culoare albastră, iar la mijloc galbene. Aceste flori erau uscate, iar rădăcina lor era băgată în glugă prin împunsătură cu sula. Acest tratament se făcea la vaci şi la cai.

Tot pentru acelaşi lucru, porcilor li se crăpau urechile şi li se tăia din coadă, pentru ca sângele să se scurgă. Pentru prevenirea îmbolnăvirii puilor se punea piatră vânătă sau var, iar puii de curcă erau îndopaţi cu piper, iar picioarele erau spălate cu ţuică sau zeamă de var (acelaşi tratament aplicându-se şi gâştelor).

Când puii de găină aveau păduchi, erau făcuţi pe cap cu smântână dulce, iar cloştile cu ceapă prăjită în untură.

În caz de dureri de burtă, caii erau frecaţi pe burtă cu hânfăul (lemnul care ţine hamurile) şi apoi erau plimbaţi pe arături adânci. În cazul în care erau constipaţi, omul lua cu degetele laterale de jos un pai care trebuia aruncat pe mijloc calului de 9 ori, după care se purta peste arătură.

Când vacile se umflau de lucernă, li se dă dea să bea cu forţa zeamă de var şi li se băga un lemn în gură, până când ieşeau gazele din ele (altfel crăpau).

O altă metodă era introducerea unui briceag în horpoase (între coaste), pentru aerisire. Caii, oile, caprele şi alte animale care aveau râie erau spălate în zeamă de duhan (tutun).

sursa: De la Crisius la Chişineu Criş: contribuţii monografice – Stela Mătiuţ, editura Mirador, 2012

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.