Monografii: Mărturii din timpul rebeliunii de la Şepreuş

Publicat de actualitati-arad in 22 Mar, 2013 | Parerea ta

arad-300x1701Participanții la rebeliunea anticomunsită din 1949, de la Şepreuş, au mărturisit clipele de groază prin care au trecut în acele zile.

Mărturiile se regăsesc în Monografia comunei Şepreuş, editată la împlinirea a 60 de ani de la revoltă.

În acel an, cinci oameni din Sepreuș au fost împușcați, 300 de persoane au fost arestate abuziv și deportate în Dobrogea și au avut loc sute de condamnări politice cu temniță politică grea, însumând peste 122 de ani, și confiscări abuzive de averi. Până în decembrie 1989, în zonă a dominat frica și teroarea.

Localitatea Şepreuş a fost declarată, recent, localitate martir a luptei anticomuniste.

Mărturii:

„Ţin minte că era într-o duminică, la sfârşitul lui iulie, când mă aflam la joc cu ceilalţi feciori şi fete din sat. La un moment dat, am auzit că se întâmplă ceva în sat. Am ieşit toţi feciorii şi fetele afară din sală, să vedem ce se întâmplă. Ştiam că o venit aici un activist care a ţinut cu oamenii o şedinţă.

Nu se dăduse drumul la treierat şi oamenii cereau să se dea drumul că nu mai aveau fãină pentru pâine. Şi atunci el (activistul) a zis: «dacã nu aveţi pâine atunci mâncaţi paie şi fân». Atunci oamenii au început să se revolte şi or început să-l bată, iar el o scăpat, cu fuga, către Sintea. Noi, cei de la joc, am ajuns chiar în hărmălaia aceea, la marginea satului, la podul de peste Sartiş. Şi poate se termina cu atâta, oamenii chiar au început să se întoarcă la casele lor.

Erau mulţi acolo. Numai că apar trei miliţieni călări şi înarmaţi, cu activistul între ei. Când or trecut podul, oamenii i-or înconjurat pentru că erau mulţi care or făcut războiul şi nu se temeau de armele lor. După ce i-or înconjurat, i-or dezarmat şi dat jos de pe cai şi or început să-l pumnălească din nou pe activist, care o zburat până în Sartiş, în apă. Şi cineva îmi zice: «mă, Ioane, du-te şi scoate-l de acolo». M-am băgat în apă şi l-am împins afară, când ce să vezi, unul dintre cei cu arme l-o luat în cătare şi o vrut să tragă.

Dar altul a strigat: «mă, nu trage că-l puşti pe Ioanea». Şi nu o mai tras, o lăsat arma jos. Noroc că m-am băgat acolo că altfel îl împuşca. Dar şi pe celălalt mal erau nişte oameni care din nou or început să-l ia la bãtaie. Atunci, el s-o şmecherit, s-o aruncat din nou în apă, cu faţa în jos, de am crezut că o murit. Dar nu a fost aşa, numa s-o prefăcut. Între timp, oamenii or început să se pregătească pentru orice.

S-or tras clopotele într-o dungă. Unii or intrat în Primărie şi or dat foc la dosarele cu cotele şi la portretele lui Dej şi Pauker, s-au tăiat firele de telefon. Dimineaţa ne-am dus din nou la pod, când or venit militarii.

Erau acolo şi Stana Ioan, şi Stana Simion şi mulţi alţii. Pe Stana Ioan l-or prins la pod dar apoi l-or scăpat şi o fugit şi Petru Stana, şi încă un frate de-al lor. Toţi cei trei fraţi Stana or scăpat. Armata o început să tragă, erau mulţi militari veniţi cu maşinile. După ce s-o băgat armata în sat oamenii au fugit pe la casele lor şi pe unde au putut.

Soldaţii s-au organizat în echipe pe fiecare uliţă şi or intrat prin case şi pe cine l-o găsit l-o dus unde-i acuma căminul cultural. Acolo, era, atunci, un conac la care în timpul nopţii i s-a dat foc şi încă mai ardea. Ne-or şi bătut acolo, iar un miliţian o luat un dosar care era ars şi ne-o obligat sã mâncăm din tăciunele acela. După ce am fost adunaţi, am fost repartizaţi prin pivniţe. Au fost arestaţi şi tata şi frate-meu. Dar tata era bătrân şi nu prea violent, aşa că i-or dat drumul. Pe mine şi frate-meu ne-o băgat în pivniţa de la spital.

În 2 august ne-au încărcat în camioane, ne-or pus să ne întindem pe podea şi patru miliţieni aflaţi în colţuri ne păzeau cu armele şi ne-or dus la Arad şi acolo ne-or băgat într-o pivniţă, unde ne-or ţinut cam o lună. Acolo ne-au interogat şi ne băteau continuu, fără să ne dea de mâncare, încât unii au leşinat de foame.

După o lună ne-or dus la penitenciar unde ne-au dat mâncare, un fel de terci. Odată, la audienţă o fost prezent şi activistul care a început să mă înjure de Dumnezeu: «Tu eşti ăla care o vrut să mă omoare?». Eu i-am spus că l-am salvat: «Vă aduceţi aminte că o strigat cineva nu trage că-l împuşti pe Ioanea?» şi şi-o adus aminte. Şi acolo ne-or ţinut o lună, după care am fost trimişi la Curtea Marţială de la Timişoara.

Acolo m-or verificat din nou şi m-or întrebat: «tu te-ai băgat în apă ca să-l baţi sau să-l salvezi?». Le-am spus că m-am băgat să-l salvez, că de nu eram în faţa armei, l-ar fi împuşcat. Într-o zi ne-au scos afară, în curtea închisorii, şi ne-au împărţit în două tabere pe toţi şi eram mulţi, din toate satele din jurul Şepreuşului. Unii la stânga, alţii la dreapta şi tare ne era frică că ne împuşcă. Eu am nimerit în tabăra bună. «Voi mergeţi acasă», ne-o şoptit un miliţian.

Şi aşa s-a şi întâmplat, că ne-or suit într-o dubă şi ne-or trimis la gară să prindem trenul de Arad. Am uitat să vă spun că în prima dimineaţă, după ce ne-or arestat, or luat dintre noi pe unul Stana, era cârciumar, şi avea doi copii, un avocat şi un plugar şi pe socru lu Stana, Simion zis Nanci, i-or dus în sat şi i-or împuşcat lângă Primărie. Cadavrele or rămas acolo mai mult timp să le vadă lumea”. ( Ioan Petruţ, n. 1932)

„Când o început rebeliunea la noi, eu eram chiar în Primărie. Mă certam cu agentul agricol care o venit să-mi facă evaluarea pentru cotă. Eu aveam un hectar de pe care o pierit grâul ce l-am semănat în toamnă. Şi agentul nu mi-o scăzut cota. Am vrut să-l bat în Primărie da or sărit miliţienii să-l apere.

Eu m-am avut bine cu unul dintre ei, dar nu ştiu cum l-am apucat de umăr şi i-am rupt epoletul. Dar miliţianul nu o avut treabă cu mine, numa cu agentul. Tot atunci, era în sat unul Balasz, activist de partid, căruia i-am cerut să ne dea voie să călcăm (treierăm) grâul şi să plătim muncitorii ca înainte, cu cotă parte din cereale. El o spus că nu.

Noi i-am spus că nu mai avem ce mânca, iar el ne-o îndemnat să mâncăm paie şi fân. Şi atunci s-o răsculat lumea pe el şi l-o fugărit până o zburat în Sartiş şi acolo l-or ajuns şi l-or bătut. Noaptea s-or tras clopotele să iasă lumea şi ne-am adunat iară în centru. Dar luni dimineaţă, s-or băgat miliţienii pe străzi şi or început să împuşte. Ştiu că or împuşcat pă socru-meu, Faur Petru, care se afla întâmplător pe stradă. O căzut în drum şi o murit pe loc, că l-o împuşcat direct în cap.

Cinci prunci or rămas după el şi nu i-o dat nimeni nimic. Pe noi ne-or arestat luni şi marţi ne-or pus în camioane şi ne-or dus la Arad la cercetări. Noaptea or început să ne interogheze. Noaptea la 12 or sculat pe unul de lângă mine, care nu a avut nici o tangenţă cu răscoala, îl căutau pe ginerele lui, l-or adus aici în sat şi l-or împuşcat în mijlocul satului. Pe ginere nu l-or prins atunci, ci mult mai târziu. Patru or împuşcat atunci.

Pe Stana Petru, care era cârciumar, l-or împuşcat că ar fi dat băutură la oameni să se îmbete şi să facă scandal. Marţi m-or dus la cercetări: «cunoşti pe ăsta? Îl cunosc. El o spus să mâncăm paie şi fân. Dar pe ăsta şi pe ăsta. Ei, atunci, treci acolo», şi m-or băgat într-o cameră în care erau patru miliţien în maieuri, cu corbaciuri.

Un sublocotenent m-o trimis până în fundul camerei şi după aia înapoi, cred că pentru intimidare. «Stai acuma pe scaun şi dă declaraţie», mi-o zis sublocotenentul: «scrie unde ai fost şi ce ai făcut». Dar să revin şi să vă spun că în timpul nopţii cu răscoala din Şepreuş, cineva o vrut să dea foc la casa primarului. Mă zic, să nu-i daţi foc că vă dau în cap.

Că nu o să ardă numa casa lui, ard şi vecinii. El m-o auzit că era ascuns în pod şi o declarat la miliţie în favoarea mea. Primarul o zis că îi comunist dară eu am zis că nu-i comunist, că eu sunt comunist, că am numa un hectar de pământ şi doi copii. El nu-i comunist, am mai zis, el este o fostă slugă în Banat şi s-o pus primar şi în patru ani o luat 20 iugăre de pământ şi cinci cai. El îi comunist? Mi-or luat declaraţia şi o doamnă de acolo o zis: «nu ştiu, ăsta ştie să mintă bine sau n-o făcut nimic».

La confruntarea cu agentul agricol, un miliţian o zis cătă el: «Tovarăşe Stana, vedeţi că există oameni care au curajul să spună ce-aţi făcut. De ce nu sunteţi atenţi cu treburile astea». Şi peste două, trei zile mi-or dat drumul acasă (Petru Incicău, n. 1924)

sursa: Monografia comunei Şepreuş – Rodica Colta, Doru Sinaci

CITITI SI:

Monografii: Revolta anticomunistă de la Șepreuș

Comuna Șepreuș, localitate-martir a luptei anticomuniste

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare