Monografii: Hora şi jocul popular în Sânicolaul Mic

Publicat de actualitati-arad in 14 Jun, 2014 | Parerea ta

monografiiCu multă vreme în urmă, tineretul se bucura de faptul că, duminică de duminică, după masă, la sala culturală era horă.

La horă participau, de regulă, tineri de la 17 ani în sus. Organizarea jocului era un drept consfinţit al tinerilor băieţi din contingentul care urma să fie chemat la verificare, apoi la recrutare.

Acest drept tinerii îl îndeplineau şi îl respectau până la încorporare, apoi lăsau această preocupare în grija contingentului care urma.

De regulă, jocul se organiza la sala culturală, care era aproape de biserică, adică în fostele clădiri ale baronesei Kolb. Tot în aceste săli se mai organizau şi unele nunţi, cam pe la începutul secolului al XX-lea.

De menţionat că era un obicei multă vreme respectat că fetele intrau pentru prima dată în joc cam pe la vârsta de 15-16 ani.

Un băiat se prezenta la părinţii unei fetei, cărora le cerea învoiala de a le băga fata în joc.

De regulă, părinţii erau de acord, iar în duminica ce urma, evenimentul din viaţa fetei şi a părinţilor acesteia era cunoscut în tot satul, se ştia că băiatul lu’ cutare în această duminică bagă în joc pe fata lu’ cutare.

Evenimentul avea semnificaţia de cinstire şi respectare a fetei, care a ajuns la această vârstă, şi de bucurie a părinţilor fetei, pentru că fata lor intră în rândul oamenilor din sat.

Pentru aceasta, băiatul cinstea pe ceilalţi băieţi cu o ladă de bere, pentru că el a adus o fată în joc. Atât în acea zi, cât şi în alte duminici, aproape de regulă, fata era însoţită de mamă sau bunică.

De obicei, după această prezentare a fetei în horă, cu decenţa necesară, putea să o invite pe rând la joc toţi băieţii.

După terminarea jocului, de regulă, băiatul ducea fata la mama ei, care privea de pe margine, iar cine dorea să joace fata o cerea din nou de la maică-sa. Acest obicei îşi avea semnificaţia lui, pentru că din partea băieţilor trebuia să existe respectul cuvenit, altfel se putea întâmpla ca atât mama, cât şi fata, să refuze să joace cu el, iar ruşinea pentru aceasta nu era a fetei. Vestea despre incident mergea în tot satul şi nu era chiar convenabil pentru băiat.

La horă, pentru a întreţine atmosfera de veselie şi bună dispoziţie, în vârtejul jocului băieţii strigau:

„Haide fată să te joc,

Deie-ţi Dumnezeu noroc

Şi la mă-ta sănătate,

Că te-a făcut lată-n spate”.

„Asta-i fată jucăuşă,

Iar gunoiul stă la uşă,

Când îi vine peţitor,

Îl ţâpă după cuptor”.

„Drăguţa care-i drăguţă

Iese noaptea şi desculţă;

Una care-i îngâmfată

Nu iese nici încălţată”.

Altă dată, fetele erau lăudate pentru felul cum ştiau să joace:

„Dragu mi cu cine joc,

Că miroase-a busuioc.

Asta fată joacă bine

Şi mă-nvaţă şi pe mine”.

Erau şi cazuri când fetele, mai ales cele îngâmfate, erau luate cam peste picior de către băieţi, dar nu se supărau, toate acestea făceau parte din obiceiul de a se distra:

„Am avut şi eu drăguţă

Şi-a murit mâncând jinchiţă,

A mâncat pân-o crăpat

Şi tot nu s-o săturat“.

sursa: Sânicolaul Mic, așezarea cu cinci cimitire, Vasile Motocea, Editura Mirador 2012

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare