Monografii: Cum s-a cultivat orez în Arad

Publicat de actualitati-arad in 11 Mar, 2017 | Parerea ta

monografiiSe crede că această cereală, Oryza sativa, a fost introdusă pe teritoriul românesc, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de către turci, mai întâi în Lunca Dunării şi a Timişului, de unde, ulterior, a fost dezvoltată pe suprafeţe mai întinse. (…)

În anul 1940, cultura orezului a fost introdusă, pentru prima dată, în judeţul Arad, prin experimentul realizat, pe o suprafaţă de 0,5 ha, la ferma Camerei Agricole de la Dohangia.

Un an mai târziu, gospodarul Octavian Ardelean, din Socodor, a extins cultura la 7 jugăre cadastrale (4 ha), pentru ca în 1942, suprafaţa cultivată să ajungă, în părţile Aradului, la 43,5 ha, din care, mai mult de jumătate să fie din proprietatea lui Octav Ardelean (23 ha) şi a lui dr. Sever Ispravnic din Iermata (4 ha).

Deoarece, planta are nevoie de umiditate abundentă şi de temperaturi ridicate, într-o perioadă vegetativă relativ lungă de 3,5 – 5 luni, suprafeţele cultivate trebuiau amenajate corespunzător, mai ales pentru a putea fi irigate cu apă din belşug până la băltire.

În anul 1942, la solicitarea mai multor potenţiali cultivatori, îndeosebi, riverani ai Canalului Morilor, ing. Gheorghe Furtunescu, inspector specialist în îmbunătăţiri funciare, din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Direcţia de Geniu Rural, a fost delegat pentru a întocmi şi executa în acea zonă încă câteva proiecte de orezării.

Specialistul a găsit în martie 1942 corespunzătoare pentru această cultură terenurile a 17 proprietari a 136 jugăre cadastrale adică 78,27 ha, printre care au fost nominalizaţi: Moşia din Gai a Primăriei Municipiului Arad, cu 10 jugăre cadastrale (5,75 ha, irigate cu ajutorul pompelor), Moşia mr. Aurel Birtolon din Ceala (14,40 ha, amenajate pentru irigare printr-un stăvilar), Ferma preotului Liviu Aconiu din Turnu, (1,15 ha irigate cu pompa).

Au mai realizat culturi de orez în Gai, pe suprafeţe mai mici Iacşici Milan (1 jug), Pop Emil (1ha), Radu Emil (1 ha), Traian Cibian, domiciliat în Arad, str. Praporgescu 27, împreună cu asociaţii Simion Stana, Gheorghe Şulea, Ion Marin (1jug), pe un teren arendat în Câmpul Islazul Mare.

În anul 1943, organele agricole judeţene au planificat, să se ajungă la o suprafaţă de 300 ha, iar în 1944 la 400 ha. Pentru aceasta, Camera Agricolă i-a încurajat pe producători, acordându-le diferite facilităţi cum ar fi obţinerea de credite avantajoase, contracte ferme pentru preluarea imediată a recoltei, asigurarea gratuită a seminţei etc.

În 1945, în judeţ, existau 160 cultivatori cu o producţie totală de 6.990 kg.

Greutăţile întâmpinate de cultivatori şi riscurile compromiterii recoltei erau numeroase, cu efecte directe asupra rentabilităţii. Cultura orezului, fiind de dată recentă, în judeţul Arad, se simţea lipsa de experienţă, iar, posibilităţile de extindere, erau limitate, de cantitatea de apă şi capacitatea de inundare. La pornirea culturii, se solicita un capital iniţial pentru investiţii necesar amenajării terenului prin nivelări, parcelări, instalaţii de pompare. Se recomanda ca însămânţarea să se facă după data de 25 aprilie când apa pentru irigat cultura era călduţă, iar parcelele nu trebuiau să depăşească 8.000 mp.

Alte indicaţii tehnice se refereau la înălţimea optimă de 0,4 m a digurilor dintre parcele şi lărgimea platformei de 0,35 m.

Lucrările de întreţinere de 300-400 zile de lucru pentru un singur hectar sunt esenţiale pentru dezvoltarea plantelor. Producţiile scăzute se datorau mai ales lipsei unei cantităţi suficiente de apă pentru irigat, defectării pompelor şi lipsei pieselor de schimb, dar şi atacului intens al raţelor sălbatice şi al scoicilor, invaziei de costree, care năpădesc culturile şi lipsei mijloacelor financiare pentru efectuarea plivitului.

Iluminatul terenului pe timp de noapte cu lămpi de petrol, deşi dădea rezultate, prin reflexia flăcărilor pe luciul apei, care speria păsările, a fost interzis, din cauza regulilor privind camuflajul, pe timp de război.

După scurgerea apei în preajma recoltării, produsele mai puteau fi distruse de hârciogi şi şoareci.

Din cauza acestor câţiva factori nocivi, cultivatorul Milan Iacşici nu a putut recolta, în 1945, de pe suprafaţa de un jugări decât 200 kg orez.

În 1947, mai erau înregistraţi în Gai ca şi cultivatori de orez: Gheorghe Munteanu, 16 ha irrigate, Nicolae Popescu, 25 ha irigate, Radu Emil, 11 ha irigate, Jacsici Milan, 1 ha, fără instalaţie de irigat, Pop Emil, 1 ha, fără instalaţie de irigat.

Sindicatul cultivatorilor de orez, a protestat în 1945, considerând că preţul de achiziţie a orezului, neschimbat de doi ani, este atât de mic, încât cultivatorii, dacă îl respectă, lucrează în pierdere.

Din cauza acestor preţuri derizorii de 800 – 1.000 lei/kg, producătorii sunt obligaţi sau să-şi valorifice produsele pe piaţa liberă, sau dacă nu, să compromită producţia anului viitor.

De aceea, solicitarea majorării preţului la achiziţie măcar la 2.000 lei/kg, comparabil cu cel al zahărului, era pe deplin justificată.

După război, interesul iniţial pentru această cultură a scăzut, astfel că, în 1949, la GAS Dohangia, lângă Chişineu Criş, au fost sărbătoriţi pentru ultima dată, în judeţul Arad, muncitorii agricoli, evidenţiaţi la însămânţarea orezului.

În judeţul Arad, orezul, a fost scos din cultură, după 1950.

sursa: Monografiile oraşului Arad – Cartierul Gai, Volumul I, prof. Horia Truţă

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare