Monografii: Culesul strugurilor la Miniș

Publicat de actualitati-arad in 30 Sep, 2017 | Parerea ta

Minişenii iubeau via, pentru ei fiecare butuc însemna individualitate, el fiind condus în fiecare an în alt fel, fără a fi exploatat la maximum, fapt care explică longevitatea plantaţiilor din zonă.

Ţăranul fruntaş Rusanda Dumitru – „Ciocanu“ – reprezintă personajul colectiv care a sintetizat perfect, într-un dialog cu autorul, relaţia succesului dintre vie şi viticultor: „dacă vrei să ai struguri, la vie trebuie să-i spuni în fiecare zî – Bună gimineaţa!

O asemenea relaţie vie, de ataşament şi de dragoste, nu găseai oricând şi oriunde, ci poate doar în Miniş.

După 1 iulie, viile rămâneau în exclusivitate în grija paznicilor, a cioşilor, care închideau văile de acces spre deal. Excepţie făcea doar drumul ce ducea spre pădure, dintre „Dealul Poştei şi „Dealul Curţii, unde se putea trece doar după ce erai cercetat serios la vraniţă (barieră) de către cioşii de serviciu.

În partea a doua a lunii august, viticultorii puteau intra în vii pentru a recolta strugurii de masă, cu un bilet de voie eliberat de către primarul dealului. Culesul se desfăşura doar în prezenţa ciosului, după care urmele lăsate, atât în vie, cât şi pe răzor, erau şterse prin greblare pentru a nu se crea suspiciuni pe viitor.

Strugurii de masă din soiurile rujiţă, ceaslă şi regina viilor aveau un aspect şi un gust deosebit, fiind căutaţi pe pieţele Aradului de către o clientelă extrem de exigentă şi de stabilă.

Funcţia de primar al dealului era onorifică, dar implica o mare responsabilitate în privinţa armonizării intereselor şi a drepturilor viticultorilor, supuşi legilor economiei şi vicisitudinilor naturii. În perioada interbelică, această funcţie a fost girantă, o bună bucată de timp, de către ţăranul fruntaş Dragoş Nicolae, beneficiarul unei încrederi absolute din partea concetăţenilor.

Culesul strugurilor pentru vin începea după 1 octombrie şi ţinea circa o lună de zile, într-o atmosferă de sărbătoare şi veselie ce-i contamina pe toți, de la proprietari la vinţeleri şi până la ziuaşi.

La ora 12.00 suna duda pentru a marca masa de amiază, timp în care se încingea jocul pe fondul muzical asigurat de către ţiganii lăutari Holoc şi Mărean şi Iorghelea.

Au rămas de poveste jocurile încinse la colna lui „Steiner, unde pe fondul muzical asigurat de către ţiganul lăutar Holoc, baci Lie lu’ Mărie, juca cu câte trei fete deodată, spre deliciul şi încântarea celor prezenţi.

Cu mare greutate reuşea vinţelerul colnei, baci Traian Crâsnic – „Coriţă, să rupă jocul, pentru a-i readuce pe ziuaşi la cules, după o pauză ce depăşea binişor intervalul convenit de o oră.

Evident că în pauza prelungită se şi mânca, de obicei hrană rece, şi se consuma câte un pahar cu ţuică sau cu vin din recolta anului precedent.

Masa cea mai consistentă se consuma însă seara, atunci când găzdăriţa îi primea pe culegători cu mâncare caldă, cea mai apreciată şi mai des pregătită fiind tocana de oaie cu cartofi sau cu orez, însoţită de pâine proaspătă, coaptă în cuptorul casei.

Viticultura a avut şi perioade mai puţin faste aşa cum a fost aceea de la sfârşitul secolului al XIX-lea, atunci când filoxera a decimat pur și simplu plantaţiile cu vii din toată podgoria Aradului.

sursa: Virgil Valea – Miniș – oameni, fapte, întâmplări, Editura Concordia 2011

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare