Monografii: Casa şi gospodăria ţărănească, la Păuliş

Publicat de actualitati-arad in 20 May, 2017 | Parerea ta

monografiiArhitectura caselor din localităţile comunei Păuliş se remarcă prin simplitate şi ornamentaţie extrem de modestă.

De obicei, casele au fost construite perpendicular pe axa străzii, având pereţii groşi din văiugă, acoperiţi cu chirpici, şi spoite în culoarea albă.

Casa tradiţională din localităţile comunei se compunea de obicei din trei camere, dintre care două aveau o destinaţie funcţională: bucătăria „tinda” şi dormitorul numit şi „soba dinapoi”, iar cea de-a treia, soba sau „casa dinainte”, era frumos amenajată, un fel de cameră de oaspeţi unde erau primiţi musafirii.

Specific fiecărei case este pridvorul sau „târnaţul „susţinut de stâlpi groşi de formă dreptunghiulară sau rotundă, acesta fiind deschis. Cu multă vreme înainte, pridvorul era locul preferat de odihnă peste noapte al bătrânilor care nu părăseau „patul din târnaţ” în nici o noapte de primăvara până toamna târziu.

Interiorul sobei dinainte nu cuprindea, în general, articole mari faţă de cele existente în dormitor, dar aici te surprindea frumuseţea deosebită a obiectelor existente. Într-o ordine desăvârşită, gospodina casei căuta să scoată la iveală ceea ce avea mai frumos şi mai de preţ în casă.

Lângă paturi, pe care stau aşezate perne mari de puf cu o îmbrăcăminte frumos brodată, se află câte o laviţă lungă cu spetează acoperită cu nişte ţesături foarte frumoase. Pe pereţi, de jur împrejur, atârnau farfurii din pământ, viu colorate şi ornamentate frumos, împrejmuite cu ştergare de pânză, cusute în diferite modele.

În acestă cameră se afla şi „lada de zestre”, o ladă mare de lemn, sculptată, în care tinerele fete şi feciorii păstrau obiectele de zestre, în special cusături şi obiecte de îmbrăcăminte. În casele fără copii, bătrânii păstrează toate articolele de îmbrăcăminte necesare înmormântării, pregătite din timp, lada fiind numită „lada de moarte”.

În dormitor sau „soba – casa dinapoi”, unde locuia familia gospodarului în cea mai mare perioadă a anului, se aflau paturile, aşezate în colţurile încăperii. Paturile aveau căpătâi şi răstaniţă, precum şi scânduri, care sprijinite de răstaniţă susţineau dricala, fiind demontabile.

Dricala (salteaua) confecţionată din ţesătură rezistentă, de cânepă, era umplută fie cu paie de grâu, secară, fie cu „şuşorci” de porumb, fiind zilnic scormonite, atunci când gospodina făcea patul. Apoi se întindea cearceaful peste care erau aranjate „perinele” şi „duna”, umplute cu pene de gâscă, ce asigurau confortul gospodarului peste noapte. Paturile sunt acoperite cu „ponevi” frumos colorate, cu diferite modele naţionale, executate în casă la războiul de ţesut.

„Camera de mijloc” sau „tinda” (un spaţiu de trecere) servea în majoritatea cazurilor pentru bucătărie. Era locul în care se prepara mâncarea, în cea mai mare parte a anului. Puţinul mobilier al acestei încăperi consta în următoarele: o masă ce servea la preparatul mâncărurilor, un „stelaj”, o etajeră din lemn cu trei sau patru rafturi unde se depozitau în ordine toate articolele de bucătărie: „hârboicile”, „tipsiile” şi „oalele”. De „stălaj” era agaţată „sucitoarea” şi diverse funduri de tocat.

Intrând în tindă, se putea observa imediat cuptorul, „soba” de gătit, construită din pământ, cu plită de tuci (astăzi aproape a dispărut, fiind înlocuită cu soba de metal şi aragaz).

Majoritatea caselor aveau „cuptor de pită”. Pentru „arsul” cuptorului se foloseau câteva unelte ajutătoare: „piscălău”, cu care se stârnea jarul, „drâglul” – un fel de sapă de lemn care servea la manipularea jarului pe toată suprafaţa cuptorului, „pe vatră”. Mai exista şi o lopată rotundă, confecţionată din lemn, având coada lungă, lopată cu care se duceau: pâine, cozonacii, sarmalele până în fundul cuptorului.

Pardoseala din interiorul caselor era din pământ, care cel puţin săptămânal era „muruit” cu amestec de pământ galben, baligă de cal, puţină pleavã şi apă. Mai aproape de zilele noastre, au apărut, ca pardoseală, „podelele” din scândură, chiar şi-n casele tradiţionale.

Aproape fiecare casă are sus la faţadă gravat numele proprietarului şi anul construcţiei. Acestea sunt de fapt singurele ornamente dacă le putem numi astfel, care apar pe faţadele clădirilor vechi.

Cămara era locul unde se depozitau alimentele. Aceasta era dotată cu rude de lemn, atârnate de grinzi pe care se agăţau „clisăle”, „şoncile”, „cârnaţii”, „straiţa popii” (toba). În lăzi speciale era depozitată făina, iar pe „stălaje” erau aşezate borcane cu „dulceţuri” (compoturi şi sticle cu părădaică” (suc de roşii).

„Podrumul” sau pivniţa se amenaja în spaţiul de sub camere. Acolo se găseau adăpostite următoarele obiecte ale gospodarului: „cada cu cureci”, butoaiele – „vasăle” cu răchie şi vin, lăzile cu nisip, în care se păstrau verdeţurile peste iarnă. Intrarea în podrum se făcea fie din „târnaţ”, fie din „ocol”.

Podul casei era locul în care, în cazul gospodăriilor ce n-aveau „cotarcă”, se păstrau grâul, orzul, ovăzul, cucuruzul (porumbul) şi diverse alte lucruri care nu se foloseau zilnic (războiul de ţesut, demontat, furca manuală cu roată, vârtelniţa, fusteii).

În fundul curţii era amplasat „iştălăul” sau grajdul, cu două despărţituri: pentru vaci şi pentru cai, iar la extremităţi avea locuri pentru anumite unelte, respectiv pentru „plevărie”. Iştălăul comunica cu şura unde erau adăpostite furajele pentru animale.

Paralel cu casa de locuit erau construite „cotarca” (pătulul pentru porumb), având sub ea „coteţul porcilor” cu padoc şi colnă.

Grădina de pe lângă casă, destul de întinsă, era cultivată cu legume, zarzavaturi, vie, pomi fructiferi (pruni, meri, peri, gutui, nuci, caişi, cireşi) etc.

sursa: Monografia comunei Păuliș, Petru Nicoară, Tatiana Tudur, Cornelia Foster, Editura Mirador 2010

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare