Monografii: Baza militară aeriană a Aradului

Publicat de actualitati-arad in 02 Apr, 2016 | Parerea ta

arad-300x17011111111111După zborul lui Traian Vuia, din 18 martie 1906, navigaţia aeriană, cu aparate mai grele decât aerul a luat un avânt deosebit.

La scurt timp, pionierii aviaţiei, Henri Coandă, Santos Dumont, Louis Bleriot, Roland Garros, Henri Farman, Aurel Vlaicu etc. au construit noi modele de avioane, cu perfomanţe din ce în ce mai ridicate.

În 1911, în întreaga lume, existau peste 1.500 aviatori, din care 700 erau francezi, sacrificându-se pentru această mare idee 100 de temerari ai aerului: Lefevre, Ferber, Delagrange, Le Blon, Rolls, Chavez, Nieuport şi alţii.

În aceeaşi perioadă, au început să fie organizate şi în Arad concursuri, expoziţii, prezentări, demonstraţii, cu aparate de zbor bizare, conduse de temerari ai aerului, deveniţi celebri.

Primul zbor cu un aeroplan în Arad a avut loc în 4 septembrie 1911 fiind executat de cehul Otto Csermak, cu un aparat Libelle, ceva mai mare decât Vlaicu II, o construcţie solidă, dar înzestrată cu un motor neperformant.

Alte demonstraţii aeriene, numite meetinguri aviatice, organizate de Cercul de atletism din Arad, Contele Teleki Tibor, Clubul atletic cu Mihai Szekely din Budapesta şi alţii au deschis drumul Aradului spre aeronautică.

Sosit de la Aspern (Viena) unde la concursul aviatic internaţional a obţinut un succes răsunător, Aurel Vlaicu, a zburat, în 14 iulie 1912, pe câmpul de lângă Pădurea Ceala din Arad, stârnind entuziasmul a peste 25.000 de spectatori.

Mai puţin cunoscută şi mediatizată este invenţia lui David Ranta, din Macea, care în 1914, a intreprins, pe imaşul dinspre spre Sânmartin, mai multe zboruri cu un avion conceput şi construit de el însuşi.

Dacă e să dăm crezare revistei Cosânzeana din Orăştie, aparatul putea fi folosit şi ca automobil şi ca luntre (hidroavion) şi ca aeroplan, doar prin simpla mişcare de la cârmă.

În timpul Primului Război Mondial, aviaţia s-a impus ca o armă absolut necesară, afirmându-se şi aducând succesul celor care o foloseau.

Industria metalurgică arădeană, reprezentată prin Johan Weitzer – Fabrica de Vagoane şi Turnătorie de Fier şi MARTA (Magyar Automobil Reszveny Tarsasag Arad), – fabrica de automobile şi avioane, deţinea o oarecare tradiţie în această producţie.

Aici s-au fabricat în 1912 – 1918 motoare de avion de tipul Deimler Benz în licenţă şi avioane Brandenburg. Uzinele au fost dotate şi dispuneau astfel, de majoritatea utilajului necesar şi de spaţiu de producţie organizat necesar tehnicilor aeronautice ale vremii: aeroplane, baloane şi alte articole de profil.

Tot în acest scop a fost edificat în sud-vestul Gaiului un complex de construcţii alcătuit din mai multe clădiri necesare montării, încercării şi reparării aparatelor de zbor. Complexul era dotat cu pistă de aterizare şi decolare, depozit de carburanţi, etc. Actul de expropriere a terenului  a fost semnat, la 23 ianuarie 1917 din partea comunităţii arădene de către Ludovic Varjassy.

Tranzacţiunea s-a realizat de către delegaţia oraşului în conformitate cu Ordinul Ministerului de Război Imperial şi Regesc din 11 iulie 1916, a Rezoluţiei Congregaţiunii Oraşului Liber Regesc Arad, din 1915, rediscutată în 1916, în calitate de expropriat şi Secţia de Arhitectură din Timişoara a Comandamentului  Militar Imperial şi Regesc, în calitate de expropriator. Baza exproprierii o constituia obligaţia Primăriei de a asigura teren suficient pentru exerciţii şi construcţii de locuinţe de adăpost necesar trupelor aeriene. Dreptul de expropriere, a fost asumat în temeiul art. 19 din Legea LXVIII/1912 şi art. 12 din Legea XXXIX/1895.

În virtutea acestor acte normative, comunitatea oraşului a consimţit pierderea dreptului de proprietate pentru 994 jugăre cadastrale şi 1000 st.p. şi a dreptului de uz pentru alte 207 jugăre cadastrale şi 744 st.p. Terenul, a fost înstrăinat, erariului, pentru suma de 55.000 coroane, cu drept de răscumpărare, pentru a fi folosit ca şi păşune, în cazul în care acest teritoriu, nu se mai folosea de către aviaţia militară.

În această situaţie, Ministerul de Război se obliga să ridice toate construcţiile necesare trupelor aeriene, înapoind terenul, în starea în care se afla, după 50 de ani. De asemenea, tot în sarcina acestuia cădea construirea liniilor de tramvai cu cai, de la Intreprinderea Neuman, până la colţul sud-estic al pavilioanelor, precum şi a căii ferate.

Pentru apele reziduale urma să se folosească canalul Neuman (Bidi), până la confluenţa cu Mureşul Mort.

În felul acesta, Gaiul a devenit în 1917 o veritabilă Bază Militară aeriană a Austro-Ungariei, construindu-se mai multe impresionante pavilioane, cu hangare pentru aeroplane şi baloane dirijabile, existente şi în prezent dar inutilizabile scopului propus.

sursa: Horia Truţă, Monografiile Aradului – Cartierul Gai, vol. I

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare