Monel Pîncotan, candidatul PNL la Primăria Pîncota

Publicat de actualitati-arad in 24 Mar, 2016 | Parerea ta

scheau-pincotanDeputatul Ion Șcheau a prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, candidatul PNL la postul de primar al orașului Pîncota.

Acesta este actualul administrator public al orașului Pîncota, Monel Pîncotan, care în trecut a ocupat și postul de viceprimar al aceluiași oraș.

„Mă bucură foarte mult faptul că și la Pîncota, ca și în celelalte localități, am reușit să identificăm cei mai buni oameni pentru a candida din partea Partidului Național Liberal pentru pozițiile din adiminstrația publică locală. În ceea ce îl privește pe domnul Monel Pîncotan, cred că este cea mai potrivită persoană pentru postul de primar al Pîncotei.

În ultimii patru ani, domnul Pîncotan a ocupat funcția de administrator public al orașului, dar experiența sa în administrația publică este mult mai bogată, în perioada 2000-2012 ocupând postul de viceprimar al Pîncotei”, a declarat deputatul Ion Șcheau.

În același timp, Monel Pîncotan a prezentat câteva dintre proiectele pe care dorește să le implementeze, împreună cu echipa PNL, dacă ajunge primar.

„În primul rând, aș vrea să mulțumesc organizației județene și celei locale pentru încrederea acordată. Totodată, aș vrea să-i mulțumesc domnului primar Iosif Retter, cu care am lucrat foarte bine în toți acești ani, pentru munca depusă alături de echipa noastră.

Dacă reușim să câștigăm alegerile la Pîncota, deși suntem încrezători că se va întâmpla acest lucru, echipa noastră dovedind că lucrează pentru cetățeni, ne-am propus să implementăm o serie de proiecte. În primul rând ne dorim refacerea infrastructurii rutiere din orașul Pîncota și din satul Măderat. În același timp, ne-am propus construirea unui corp de școală cu 7 săli de clasă la Liceul Teoretic din oraș, dar și construcția unei grădinițe în satul Măderat.

Tot la capitolul școli, ne dorim să construim un corp de școală cu două săli de clasă și o sală pentru activitățile sportive de la clasele I-IV. Vom reabilita, moderniza și dota Casa de Cultură Pîncota.

Ne propunem să finalizăm lucrările de canalizare din orașul Pîncota și din satul Măderat. Vom construi un teren de sport sintetic în satul Măderat. Nu în ultimul rând, dorim să finalizăm lucrările la Centrul de Sănătate și darea acestuia în funcțiune. Acestea sunt câteva din proiectele cu care vrem să venim către cetățeni în perioada următoare.

Dacă vom putea și dacă vom avea sprijin financiar, vom încerca să demarăm și alte proiecte, dar nu vrem nici să-i amăgim pe cetățeni spunându-le că vom face mai mult decât se poate face într-un singur mandat.

Noi am demonstrat la Pîncota că ne dorim întotdeauna să facem tot ce putem pentru ca cetățenii noștri să trăiască mai bine. Sunt sigur că echipa noastră va merge în continuare pe aceeași idee”, a declarat Monel Pîncotan, candidat PNL la Primăria Pîncota.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare