Moment istoric pentru creştini: Sfântul Giulgiu a fost din nou arătat publicului

Publicat de actualitati-arad in 31 Mar, 2013 | Parerea ta

-Moment istoric pentru istoria creştinismului: Sfântul Giulgiu a fost din nou arătat publicului.„Nu este doar o simplă observaţie, ci o veneraţie, o privire de rugăciune“, a subliniat Papa Francisc, referindu-se la acest eveniment.

Înaintea expunerii sale televizate, Sfântul Giulgiu a fost arătat unui număr de circa 300 de handicapaţi şi bolnavi care au trecut în mici grupuri prin faţa pânzei, protejată în permanenţă de o vitrină.

Papa Francisc a afirmat într-un mesaj video înregistrat în vederea expunerii Giulgiului pentru public că Sfântul Giulgiu (numit şi Giulgiul din Torino), în care, potrivit tradiţiei catolice, ar fi fost înfăşurat trupul crucificat al lui Iisus, transmite „o mare pace“.

“Chipul de pe Giulgiu comunică o mare pace, este ca şi cum ar lăsa să transpară o energie conţinută, dar puternică, ca şi cum ne-ar spune: ai încredere, nu-ţi pierde speranţa, forţa dragostei în Dumnezeu, forţa celui Înviat învinge totul’.

La finalul mesajului său, Papa a reluat o rugăciune a sfântului Francisc de la Assisi, cerându-i lui Dumnezeu să-i dea ‘o credinţă dreaptă, o speranţă solidă şi o milostenie desăvârşită’.

În anul 2010, expunerea pânzei pentru public timp de două săptămâni în catedrala din Torino a atras 2 milioane de vizitatori, printre care şi fostul Papă Benedict al XVI-lea, care a vorbit despre o „icoană extraordinară“ ce corespunde perfect poveştii morţii lui Iisus din Evanghelie.

Noua expunerea „online“ a Giulgiului s-a bucurat deja de un succes notabil, după ce a fost pusă la dispoziţie de compania Apple fiind înregistrate 15.000 de descărcări într-o singură zi.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din International

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare