Ziarul electronic al arădenilor

Ministrul Transporturilor: Gara din Arad, mai presus decât multe din Europa

IMG_2448GALERIE FOTO Gara din Arad este mai presus decât multe gări din Europa, pe care le vedem zi de zi, a afirmat, joi, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, în timpul vizitei pe care a făcut-o la Stația CFR Arad, unde au fost efectuate lucrări de modernizare.

„Am văzut, astăzi, cu toţii, o staţie modernă. Ea este parte dintr-un grup mai mare, care începe la Curtici şi care se termină în zona Radna. Clădirea a primit o nouă faţă, este un amestec fericit de tradiţional şi de modern, este un amestec fericit de utilitate pentru pasageri, dar şi o situaţie de confort şi de condiţii foarte bune de muncă pentru angajaţi şi toate acestea o recomandă ca fiind un proiect pilot care trebuie neapărat extins la nivelul întregii reţele din România“, a declarat Dan Costescu, ministrul Transporturilor.

Vizită de lucru, nu inaugurare

Ministrul a ajuns la ora 10.00 la Stația CFR din Arad, după care a vizitat lucrările realizate în cadrul proiectului privind reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră (Curtici) – Arad – km 614, în lungime de 41 km, care face parte din Coridorul IV Paneuropean.

Pe parcursul vizitei, ministrul a primit explicații de la cei din conducerea Stației CFR și de la reprezentanții firmei care a executat lucrările.

„Această vizită a fost gândită ca o vizită de lucru şi nu ca o inaugurare. Nu cu panglici, nu cu fast. Pur şi simplu, trebuia să vedem aceste lucrări şi să hotărâm dacă mai avem măsuri de luat. Ăsta este rolul unei vizite de lucru. Să vedem în ce stadiu sunt, să identificăm ce probleme avem şi să găsim rezolvări. E normal ca anumite zone pe care le-am vizitat astăzi să fi fost deschise special ca să le vedem noi. Asta nu înseamnă că am tăiat panglica şi că vor rămâne deschise. Eu zic să nu facem niciun pas greşit numai de dragul de a raporta ceva“, a spus ministrul.

Acesta a mai afirmat că lucrarea nu va fi recepţionată „până nu vom fi siguri că nu vom pune în pericol siguranţa oamenilor“.

„Practic, asta înseamnă că anumite zone pentru public funcţionează, că anumite zone pentru circulaţia trenurilor funcţionează, dar mai sunt lucruri de făcut, cum ar fi verificări la sistemul ERTMS (sistem avansat de gestionare și control al traficului – n.r.). Acestea se fac chiar dacă anumite zone din staţie funcţionează“, a explicat ministrul.

Ministrul Transporturilor a vorbit și despre spațiul din faţa Staţiei CFR. „Trebuie să depunem mai mult efort şi să fim integraţi cu comunităţile locale. Nu există spaţiu al Ministerului Transporturilor, nu există spaţiu al comunităţii locale. Există un spaţiu comun pe care, chiar dacă temporar îl avem în administrare, în entităţi diferite, trebuie să integrăm pentru că finalitatea este aceeaşi: aceiaşi oameni folosesc şi spaţiul din faţă, în drum spre gară sau invers“, a mai spus Costescu.

Valoarea lucrărilor pe tronsonul Frontieră (Curtici) – Arad – Km 614, pe culoarul IV Paneuropean, în lungime de 41 kilometri este de 1,38 miliarde de lei. Investiţia în Stația CFR Arad depăşeşte 330 milioane de lei.

Întârzieri la proiect

În cee ce priveşte întârzierile la finalizarea proiectului ministrul a spus că la toate proiectele la care s-a lucrat pe Coridorul IV au fost întârzieri.

„Aceste întârzieri vin de la anumite stângăcii în demararea proiectului, din vremea când România încă învăţa să facă proiecte europene, când nu ştiau să se sincronizeze.

De exemplu, exproprierile nu au fost făcute la timp, au existat o mulţime de întârzieri care au fost fie cauzate de constructor fie cauzate de beneficiar, adică CFR. În majoritatea contractelor, pentru a nu intra într-un carusel al plăţilor reciproce pe durata lucrării, s-a ajuns la concluzia că decontările şi compensările finale se vor scădea şi se va plăti doar diferenţa constructorului.

Asta duce la ideea că, practic, la sfârşitul şi la încheierea contractului, se va trage linie şi se vor calcula penalităţi“, a mai afirmat ministrul Transporturilor.

Sisteme de siguranță suplimentate

Gabriel Stanciu, director general Alstom, firma care a afectuat lucrările din cadrul proiectului, a spus că vor fi suplimentate sistemele de siguranță.

„Lucrările intrinseci proiectului au fost terminate în proporţie de 99,9 la sută, de câteva luni. Mai avem de făcut legătura cu exteriorul, cu utilităţile de gaz, de electricitate, şi trebuie făcute toate verificările de siguranţă care sunt obligatorii.

După evenimentul tragic de la clubul Colectiv din Bucureşti am decis să suplimentăm sistemele de siguranţă, trebuie ca cei de la ISU să vină să facă inspecţiile. Este o documentaţie foarte complexă care se pune la punct. (…)

Mai sunt de testat sistemele de siguranţă, care vor face funcţională gara. Pentru că degeaba se deschid liniile şi peroanele, dacă nu se pot duce trenurile pe ele“, a declarat Gabriel Stanciu.

6-7 ore dintr-un capăt în altul al ţării

La finalul vizitei de la Arad, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a spus, că în momentul în care va fi deschis Coridorul IV, „ar trebui să facem 6-7 ore dintr-un capăt în altul al ţării, cu viteza normală, în condiţii normale de circulaţie“.

„După ce vom finaliza acest coridor trebuie să avem grijă şi de restul reţelei feroviare, care nu e neapărat pe linii principale şi pe magistrale, pentru că nu avem doar o ţară de axe. Trebuie să ne dezvoltăm echilibrat în teritoriu şi trebuie ca toţi cetăţenii să aibă aceste servicii la acest nivel“, a spus ministrul.

Întrebat despre posibilitatea ca pe liniile modernizate să circule garnituri de trenuri noi ministrul a răspuns:

„Suntem după o perioadă de 25 de ani de subfinanţare cronică a infrastructurii rutiere feroviare de orice natură. Între timp, nu numai infrastructura s-a dus în jos, ci şi vehiculele. Avem acum vehicule care pot să circule cu 160 de km la oră, dar trebuie gândite măsuri ca să putem să armonizăm cele două lucruri, infrastructura şi vehiculele. Va fi nevoie de investiţii şi în vehicule pe care le avem pregătite în masterplan, în acest an, în acest buget am prevăzut bani şi pentru nişte rame noi, zece, în acest moment, de călători“.

text&foto: actualitati-arad.ro

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *