Ministrul Sănătăţii: Direcţiile de sănătate publică judeţene şi CAS, desfiinţate

Publicat de actualitati-arad in 12 Mar, 2013 | Parerea ta

cass aradMinistrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, că direcţiile de sănătate publică judeţene şi casele de asigurări de sănătate publică judeţene vor fi desfiinţate în următoarele zile.

Nicolăescu a precizat că măsura desfiinţării direcţiilor de sănătate publică judeţene şi caselor de asiguări de sănătate publică judeţene va aduce economii la buget.

Nicolăescu a afirmat că direcţiile de sănătate publice judeţene consumă 10% din fondul de administrare al Ministerului Sănătăţii, iar economiile ce vor fi făcute prin desfiinţarea lor (circa 325 de milioane de lei) vor fi dirijate către programele naţionale de sănătate.

De asemenea, economiile realizate prin desfiinţarea caselor judeţene de asigurări vor merge tot către aceste programe. Peste 8.000 de angajaţi ai DSP şi caselor judeţene vor fi astfel disponibilizaţi. Ministrul Sănătăţii va pune, în zilele următoare, în dezbatere publică un proiect de act normativ care să prevadă această măsură.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că 2013 va fi anul marilor schimbări în sănătate, precizând că are sprijin politic pentru măsurile care vor fi luate.

Declaraţiile au fost făcute la Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi, organizat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi Colegiul Medicilor din România.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Din tara

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare