Mii de oameni la Mănăstirea Maria Radna

Publicat de actualitati-arad in 02 Aug, 2015 | Parerea ta

1Mii de persoane, printre care un trimis al Papei Francisc și unul al președintelui Kalus Iohannis, au paricipat, duminică, la ceremoniile dedicate binecuvântării lucrărilor de restaurare a Mănăstirii Maria Radna din orașul arădean Lipova.

Ceremoniile au început duminică dimineaţă şi au fost programate pentru tot parcursul zilei, la ele participând oficiali din ţări europene şi câteva mii de credincioşi.

Trimișii Papei Francisc și președintelui Iohannis

La eveniment au fost invitaţi, printre alţii, Papa Francisc şi preşedintele României, Klaus Iohannis, însă aceştia nu au participat la ceremonii.

Papa Francisc a trimis un mesaj printr-un delegat special, cardinalul Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln. Acesta a citit în faţa celor prezenţi o scrisoare transmisă de Papa Francisc, în care se arată că evenimentul de la Lipova este “de importanţă globală”.

În biserică oficiază peste douăzeci de arhiepiscopi, episcopi şi delegaţi diecezani din ţară şi străinătate, iar predica a fost rostită în limba germană de către Joachim Meisner, aceasta fiind imediat prezentată şi în limbile română şi maghiară de doi preoţi concelebranţi.

Printre oficialii prezenţi se numără Hartmut Koschyk, însărcinat al Guvernului federal german pentru problemele imigranţilor şi ale minorităţilor naţionale germane din estul Europei, Soltész Miklós, secretar de stat pentru problemele cultelor, minorităţilor şi asociaţiilor civice în Guvernul ungar, Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte, din partea Guvernului României, Király András, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, şi Reinhold Gall, ministru de interne al Landului Baden-Württemberg şi membru al Parlamentului regional.

Mai sunt prezenţi parlamentari români şi străini, ambasadori şi oficiali locali din mai multe ţări, astfel încât accesul în biserica în care se ţin slujbele este doar pentru cei aproximativ 400 de invitaţi speciali, iar mii de persoane au posibilitatea de a urmări ce se întâmplă în biserică pe două ecrane uriaşe, amplasate în parcul din faţa bazilicii.

Restaurarea, finalizată la 1 decembrie

Lucrările de restaurare vor fi încheiate în 1 decembrie, conform noului termen, iniţial fiind prevăzut ca şantierul să fie închis în iulie, pentru ca la evenimentul de duminică să existe acces în toate clădirile şi parcurile din jur. Execuţia lucrărilor se află, însă, la un stadiu de 80 la sută, existând imobile în care se lucrează la finisaje, în timp ce parcurile şi căile de acces din jur sunt în curs de reamenajare.

Programul de reabilitare de care beneficiază mănăstirea este în valoare de 47,14 milioane de lei, adică peste 10 milioane de euro, fiind cea mai mare finanţare primită de un lăcaş de cult din România. Până la acest proiect, finanţările nu depăşeau două milioane de euro, conform reprezentanţilor Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, de care aparţine mănăstirea.

În complexul de clădiri au fost amenajate o bibliotecă cu 10.000 de volume vechi, un muzeu, o expoziţie permanentă şi săli de conferinţe, fiind restaurate trei clădiri declarate monumente istorice.

Mănăstirea intră în circuitul turistic

Reprezentanţii mănăstirii au spus că întregul complex va intra într-un circuit turistic permanent de la finalul lui 2015, estimându-se că se va dubla numărul de vizitatori, acum fiind de 80.000 pe an.

Mănăstirea franciscană Maria Radna poartă hramul Maicii Domnului şi, conform înscrisurilor, prima biserică a fost ridicată în 1520, dar lăcaşul a fost distrus de două ori, sub ocupaţia turcească şi de un incendiu. În biserică există o icoană a Maicii Domnului, care nu a fost distrusă de turci şi incendiu, motiv pentru care este considerată făcătoare de minuni.

Biserica actuală a fost sfinţită în 1767, iar in 1992 a fost declarată Basilica Papală Maica Harurilor.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare