Migrație politică. Traseiştii ar putea forma un nou grup parlamentar

Publicat de actualitati-arad in 24 Jun, 2013 | Parerea ta

parlaUn nou grup palamentar s-ar putea crea fără probleme în Camera Deputaţilor, dacă luăm în calcul numărul celor care, în nici şase luni de la instalare, şi-au schimbat doctrina politică.

Peste 20 de deputaţi au trădat partidul care i-a ajutat să ajungă în Parlament, dintre care 14 îşi spun acum “independenţi”. Şi senatorii îngroaşă rândurile traseiştilor.

PPDD pare că şi-a ales cel mai nepotrivit candidaţii la parlamentare. A pierdut 16 deputaţi din decembrie până acum. Cinci dintre ei au plecat la Putere, cei mai mulţi la conservatori, iar restul sunt independenţi.

Gheorghe Neţoiu a plecat ultimul, la UNPR. Va activa în grupul deputaţilor PSD.

Şapte deputaţi au părăsit şi PDL. Cu excepţia a doi dintre ei, toţi s-au înscris în partidele majorităţii: PNL, PC şi UNPR.

PSD a suferit o singură pierdere, iar PNL, trei. Deputatul PSD Aurel Nechita a rămas fără mandat pentru că era incompatibil, iar Gigi Becali, pentru că a fost condamnat. Liberalul Radu Ruşanu a plecat la Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar Diana Tuşa a fost exclusă din PNL.

În Camera Superioară, obiceiurile sunt identice. Doi aleşi au plecat de la PPDD la PC, PDL a pierdut un membru, iar Marian Valer a fost exclus din PSD şi îşi continuă activitatea sub umbrela independenţilor.

În prezent, aleşii pot constitui grupuri parlamentare chiar şi în timpul mandatului, cu minimum 10 deputaţi, respectiv 7 senatori. Dacă va fi adoptată, noua Constituţie va interzice acest lucru.

La Cameră, independenţii au cerut deja voie conducerii să înfiinţeze un grup compact, după modelul UNPR. În luna mai au apărut mai multe voci care nu excludeau apariţia unui nou grup în Parlament, desprins însă din PDL. La acel moment, contextul era legat de fundaţia preşedintelui care s-ar putea transforma în partid.

sursa: realitatea.net

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare