Migranți din Irak și Pakistan, reținuți la Vărșand

Publicat de actualitati-arad in 18 Apr, 2017 | Parerea ta

Polițiștii de frontieră de la Vărșand au reținut șase persoane din Irak și Pakistan, care încercau să treacă ilegal frontiera.

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărşand i-au depistat pe cei șase migranți, care se deplasau cu un taximetru, spre Ungaria.

„Întrucât cei în cauză nu au putut prezenta documente de călătorie, au fost duși la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand pentru cercetări. În  cadrul primelor verificări s-a stabilit că sunt cetăţeni irakieni și pakistanezi, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 16 şi 32 de ani, și au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen“, a se menționează într-un comunicat de presă remis de Poliția de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele migranților acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare