Microbuz cu remorcă şi un miniexcavator căutate în Suedia, depistate la Nădlac

Publicat de actualitati-arad in 20 Oct, 2015 | Parerea ta

4-2Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Nădlac au depistat trei cetăţeni români care intenţionau să introducă în ţară un microbuz cu remorcă şi un miniexcavator care figurau în bazele de date ca fiind „bunuri căutate în vederea confiscării” alertă introdusă de autorităţile din Suedia.

În data de 20.10.2015, ora 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac- Nagylak, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul român Cosmin Elvis C., în vârstă de 29 de ani, din judeţul Argeş, conducând un autovehicul marca „Ford Tranzit” înmatriculat în Suedia. Autovehiculul tracta o remorcă cu numere de înmatriculare emise de autorităţile din Marea Britanie, iar pe remorcă se afla un miniexcavator marca JCB.

În autovehicul, alături de şofer mai călătoreau alţi doi cetăţeni români, Mădălin C., în vârstă de 36 de ani şi Robert F., de 35 de ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Argeş.

La controlul dr frontiera, şoferul a prezentat pentru microbuz un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile suedeze, iar pentru remorcă şi miniexcavator a declarat că nu deţine niciun document.

În urma verificărilor în baza de date, poliţiştii de frontieră au constatat că cele trei maşini (microbuz, remorcă şi miniexcavator) figurează ca “bunuri căutate în vederea confiscării”, alerte introduse de către autorităţile din Suedia în data de 29.09, pentru microbuz, respectiv 19.10.2015 pentru remorcă şi miniexcavator.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare