Ziarul electronic al arădenilor

Meteorologii anunţă ploi în toată ţara

ploaieInstabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată ţara, începând din noaptea de duminică spre luni, şi până marţi noaptea, când vor fi înregistrate ploi cu caracter torenţial şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.

Potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 16 august ora 23.00 – 18 august ora 23.00, se va înregistra instabilitate atmosferică accentuată.

Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat şi Oltenia, apoi şi în celelalte regiuni.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în 24 de ore se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 35 – 40 l/mp. Vor fi şi căderi de grindină.

În Dobrogea manifestări ale instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia din noaptea de luni spre marţi (17/18 august), mai precizează ANM.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.