Meteorologii anunță o vară caniculară și secetă

Publicat de actualitati-arad in 22 May, 2014 | Parerea ta

vremeaMeteorologii spun că, anul acesta, în lunile de vară, vor fi temperaturi extrem de ridicate, greu de suportat, mai ales în aglomerările urbane, iar în lunile iunie şi iulie vor fi furtuni violente.

Experţii arată că, anul acesta, Europa va fi afectată de valuri de căldură. În special, în luna august, vor fi temperaturi extrem de ridicate.

În România, sunt prognozate temperaturi ridicate, peste pragul caniculei, 35 de grade Celsius. De asemenea, România este vizată de secetă prelungită.

Precipitaţiile se anunţă deficitare în majoritatea regiunilor, în iunie, mai puţin în nord şi centru, însă acest lucru nu înseamnă neapărat că ploile vor lipsi cu desăvârşire, mai ales că iunie este cea mai ploioasă lună.

Se aşteaptă o vreme mai caldă în sud-est, vest şi sud, însă aceste perioade vor fi alternate cu perioade de instabilitate atmosferică.

Pe parcursul verii, fenomenele extreme ce îşi fac apariţia în urma pătrunderii unor mase de aer rece cauzează destul de multe probleme.

În luna iulie sunt aşteptate temperaturi mai ridicate în majoritatea regiunilor, dar va fi o vreme normală. Se vor înregistra şi temperaturi de 32 de grade, însă vor fi şi zile când pragul de 35 de grade ar putea fi atins şi chiar depăşit.

Sunt estimate cantităţi de precipitaţii deficitare în majoritatea regiunilor, iar pe areale restrânse s-ar putea instala seceta. Nici în iulie nu sunt excluse furtunile cu descărcări electrice.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare