Medalion Mozart, la Filarmonica de Stat Arad

Publicat de actualitati-arad in 27 Mar, 2017 | Parerea ta

După medalionul Piotr Ilici Ceaikosvki al lunii ianuarie, dar şi acela rezervat lui Johannes Brahms, în prima săptămână din februarie, luna martie îi dedică ultimul eveniment simfonic lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Seara de joi, 30 martie 2017, de la ora 19.00, din Sala Cercului Militar, debutează cu uvertura la Flautul fermecat, ultima partitură semnată de Mozart cu două luni înainte de dispariţia sa, o reprezentare comprimată a conţinutului spiritual al unei opere, pe care majoritatea comentatorilor au privit-o prin prisma simbolisticii ei masonice.

Scrisă în mi bemol major, tonalitatea “eroică” a clasicismului, uvertura la Flautul fermecat reprezintă introducerea ideală pentru Concertul în do major pentru pian şi orchestra K. 467, o partitură pianistică de o popularitate imensă, a cărei parte lentă, regizorul şi producătorul Bo Widerberg a utilizat-o în 1967, ca fundal sonor la filmul “Elvira Madigan”. Reamintind de spiritul muzicii galante, cea care a cucerit lumea clasică prin siguranţa, eleganţa şi strălucirea ei, partitura confirmă totodată prima prezenţă a pianistului italian Aldo de Vero, pe scena de concerte a Filarmonicii.

Dirijată de Giuseppe Carannante, seara mozartiană continuă după pauză cu Simfonia nr.41 în do major,”Jupiter”, cea care îi încununează întreaga carieră a muzicii orchestrale, impresionând în egală măsură prin maiestuozitatea şi nobleţea debutului, dar şi prin genialitatea finalului, anticipându-i în acelaşi timp pe Beethoven, pe Brahms şi pe ceilalţi mari simfonişti ai secolului care a urmat.

Program:

Uvertura la opera Flautul fermecat K. 620

Concertul în do major pentru pian şi orchestră K. 467

Simfonia nr. 41 în do major K. 551

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Filarmonica de Stat Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare