Medalion Felix Mendelssohn Bartholdy, la Filarmonica de Stat Arad

Publicat de actualitati-arad in 24 Apr, 2017 | Parerea ta

Numărat printre obişnuinţele simfonice universale, unitar prin concepţie şi eforturi de interpretare, Medalionul Felix Mendelssohn Bartholdy, programat pentru seara de joi, 27 aprilie 2017, la ora 19.00, în Sala Cercului Militar, reflectă debutul  epocii romantice  şi  se concentrează asupra reconfigurărilor de limbaj de la începutul secolului al XIX-lea.

Fixând etape de carieră şi creaţie, Uvertura Die schöne Melusine, Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră şi Simfonia a IV-a, în la major, Italiana, reprezintă ópusuri de scenă alese demonstrativ.

Întrunind similitudini de formă, textură şi tehnică instrumentală cu clasicii predecesori, Mendelssohn apelează la stimuli extra muzicali şi stabileşte în conformitate cu limbajul nou al veacului, conexiuni cu literatura, istoria sau geografia.  Compozitorul  este cel care  a  dat viaţă  unei vechi legende medievale în uvertura op.32, Die schöne Melusine, şi  celei de a IV-a simfonii, supranumită Italiana, inspirată din istoria, arta şi peisajele celei mai muzicale dintre peninsulele continentului.

La standarde similare de recunoaştere se ridică totodată marele favorit violonistic – Concertul în mi minor op. 64  –  pregătit ca moment central al serii dirijate de Robert Gutter şi argumentat instrumental de Bogdan Alexandru Costache.

Program

Uvertura Die schöne Melusine op.32

Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră op. 64

Simfonia a IV-a în la major op.90 Italiana

(…)

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Filarmonica de Stat Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare