Mașină lovită de tren. Un mort și trei răniți

Publicat de actualitati-arad in 30 Jun, 2013 | Parerea ta

accO persoană a murit şi alte trei au fost rănite grav, duminică, după ce un tren de persoane a lovit un autoturism, la o trecere peste calea ferată dintre localităţile Sebiş şi Bârsa din judeţul Arad, în maşină aflându-se o familie cu un copil.

Accidentul a avut loc, duminică, la o trecere peste calea ferată de pe un drum judeţean din Arad, între oraşul Sebiş şi comuna Bârsa, unde, potrivit martorilor, şoferul unui autoturism nu a oprit pentru a se asigura.

Un tren de persoane care circulă între Brad şi Arad a lovit maşina, iar în urma impactului un bărbat a murit pe loc.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, în autoturism se afla o familie din Covăsânț – mama, tata, un copil şi un bunic, iar cel care a murit este bunicul, în vârstă de 69 de ani, în timp ce copilul, o fetiță de 8 ani, a fost rănit grav şi a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la spital.

De asemenea, părinţii copilului au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe. Familia se îndrepta spre stațiunea Moneasa.

Trenul de persoane, ai cărui pasageri nu au fost răniţi, va rămâne la locul accidentului până în jurul orei 13.00, pentru efectuarea cercetărilor, însă alte garnituri nu sunt afectate.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare