Marius Sulincean: „Arădenii pierd un aparat RMN la Spitalul Judeţean din cauza incompetenţei liberale“

Publicat de actualitati-arad in 04 Jan, 2017 | Parerea ta

„Am votat pentru oameni care au făcut fapte”, afirma plin de patetism Gheorghe Falcă în vară, ca o recapitulare probabil a sumei nereuşitelor în plan administrativ şi a tuturor proiectelor pentru judeţul Arad care au rămas fără finanţare datorită incompetenţei oamenilor din PNL pe care primarul i-a promovat în funcţii publice.

„După returnarea ruşinoasă a peste 7 milioane lei ca urmare a nefinalizării proiectului cu finanţare europeană, privind modernizarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi dezastrul numit «Drumul Vinului», ca să nu mai pomenesc de lipsa de profesionalism dovedită în cazul proiectelor de reabilitare a cetăţilor Șoimoș și Șiria, administraţia judeţeană PNL mai bifează în aceste zile încă o pagină neagră.

De această dată este vorba despre pierderea finanţării guvernamentale legată de achiziţia unui aparat RMN la Spitalul Judeţean. Ostaşii lui Gheorghe Falcă, în acest caz Corina Crişan, directorul medical al Spitalului Judeţean, numită evident pe criterii de agitat steagul liberal în campanie, demonstrează din nou care sunt tipul de fapte cu care edilul local defilează.

Scuze, explicaţii cu fruntea plină de broboane de sudoare, pasarea răspunderii, cam asta ne oferă doamna Crişan, la indigou cu bâlbâielile aride din trecut ale lui Adrian Ţolea pe subiecte similare sau bufonadele mai recente ale lui Iustin Arghir Marinel Cionca.

Socoteala e simplă şi nu trebuie să deţii prea multe cifre pentru a vedea cât de contra-productivă este echipa ce gestionează chestiunile administrative ale judeţului şi cât de lipsită de profesionalism clientela politică ce şi-a înghesuit în CV o funcţie publică nemeritată.

Din păcate cei care pierd în toate aceste situaţii sunt arădenii, care în aceste zile au rămas şi fără aparat RMN”, afirmă consilierul judeţean PSD Marius Sulincean.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare