Marin Lupaș: „Putem accesa fonduri europene dacă Primăria își face temele“

Publicat de actualitati-arad in 20 Jul, 2016 | Parerea ta

comunicat presaConsilierul municipal independent Marin Lupaș dorește depășirea certurilor sterile din CLM și indică pașii pe care Executivul local trebuie să-i facă pentru ca Aradul să devină eligibil pentru fonduri europene.

„Din cauza circului creat de PSD și PNL în ultima ședință de Consiliu s-a trecut repede peste vedere un punct important.

În locul insultelor de ambele părți, ar fi fost mai bine să discutăm concret cum putem finanța din surse nerambursabile proiectul Regenerării Urbane.

Primarul Falcă a precizat că nu suntem eligibili pentru fonduri europene. Așa este, însă ca să devii eligibil pentru Programul Operațional Regional, pe Axa dedicată reședințelor de județ, este nevoie să vii cu niște documente. Mă refer aici la Strategia integrată de dezvoltare urbană (SIDU) și Planul de Mobilitate Urbană (PMUD)” a declarat Marin Lupaș.

39 milioane de euro, o ocazie pe care Aradul nu o poate rata

„Dacă Strategia de dezvoltare post-2014 este în curs de actualizare, deși nu s-a făcut atâta informare pe marginea ei pe cât ar fi trebuit, reamintesc executivului că avem nevoie și de un Plan de Mobilitate pentru a accesa aceste fonduri nerambursabile. În acest moment ne stau la dispoziție în mod estimativ 38,8 milioane de euro pe această Axă.

Avem termen exact 1 an de zile pentru a ne pune la punct cu documentația și pentru a pregăti cererea de finanțare. Putem accesa fonduri europene dacă Primăria își face temele.

Este o ocazie pe care Aradul nu o poate rata, doar din cauza unor certuri făcute de politicieni fără viziune”, a concluzionat consilierul municipal independent.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de consilierul municipal independent Marin Lupaș. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare