Marin Lupaş: Primăria trebuie să regândească transportul public în Arad!

Publicat de actualitati-arad in 16 Mar, 2016 | Parerea ta

comunicat presaConsilierul municipal Marin Lupaş consideră că transportul public din Arad este deficitar. „În ultimii ani, deşi teoretic s-au făcut investiţii mari în reţelele de transport, în realitate arădenii beneficiază de servicii mai proaste decât în trecut.

Cred că, în anii viitori, Primăria trebuie să regândească transportul public, plecând de la nevoile cetăţenilor. Peste tot în lumea civilizată, transportul în comun este subvenţionat, din cel puţin două considerente: reduce traficul rutier şi poluarea.

În ultima perioadă, circulaţia tramvaielor a fost modificată, iar arădenii care se deplasează dintr-un cartier în altul sunt nevoiţi adeseori să schimbe tramvaiul şi chiar staţia de tramvai. Cei mai dezavantajaţi sunt pensionarii, care se deplasează greu.

Sunt unul dintre cei care susţin majorarea plafonului de gratuitate pentru mijloacele de transport în comun. Din 2012, pensiile arădenilor au fost indexate constant şi era nevoie de o majorare a plafonului.

Dar dacă există o preocupare pentru pensionari, ar fi bine ca administraţia locală să nu îi oblige să parcurgă distanţe mari între staţiile de tramvai. Acest lucru i l-au reproşat primarului şi arădenii, la dezbaterile din cartiere.

În afara orelor de vârf şi în week-end, timpii de aşteptare sunt foarte mari şi descurajează arădenii să folosească transportul în comun. Staţiile de tramvai în care s-a investit enorm au fost repoziţionate greşit, cresc timpii de aşteptare la semafoare şi sunt nefuncţionale: înguste, cu copertine mici care nu îi apără pe călători de ploaie şi caniculă etc.

Cred că administraţia locală ar trebui să conceapă o hartă a instituţiilor publice, la care se deplasează cetăţenii şi să se asigure că există regulat mijloace de transport în comun spre aceste obiective. Sunt instituţii publice la care se ajunge greu, unele dintre ele în subordinea Primăriei, mă refer la Recons sau Gospodărirea Comunală.

Cred că un primar serios, cu viziune ar rezolva aceste probleme. Un transport în comun eficient oferă preţuri mici, confort, rapiditate. Altfel, este un eşec şi nu este suficient ca înainte de alegeri să se arunce praf în ochii oamenilor”, a spus Marin Lupaş.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Marin Lupaş, consilier local. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare