Marin Lupaș: „Cei din PSD Arad ar trebui să renunțe la apucăturile dictatoriale“

Publicat de actualitati-arad in 18 Oct, 2017 | Parerea ta

Marți, 17 octombrie, Curtea de Apel a hotărât că inspectorul școlar general Claudius Mladin a fost înlăturat abuziv din fruntea instituției arădene.

Pentru a nu adânci criza din învățământ și mai mult, consilierul independent Marin Lupaș solicită PSD să renunțe la atitudinea dictatorială de care este acuzat și PNL la Primărie și Consiliul Județean.

„Orgoliile personale ale celor care au capturat PSD în Arad au fost oprite, pentru moment, de către instanță. Cred că este important ca toți cei implicați, inclusiv ministrul bun la toate și toți tovarășii de drum ai lui Liviu Dragnea, să se oprească din a se juca cu viitorul educației. Avem o criză în învățământ de care acești politicieni ignoranți nu se preocupă, doar de împărțit funcții sunt mișcați”, declară Lupaș.

Consilierul municipal consideră că odată cu suspendarea executării Ordinului nr. 4694/18.08.2017 emis de către Ministrul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Arad are șansa de a se depolitiza pe termen lung.

„Elevii nu sunt o marfă politică! Am zis asta domnului Falcă în trecut când îl ataca pe inspectorul Mladin pentru că acesta se opunea intereselor imobiliare ale primarului cu școlile. O spun cu aceeași fermitate și astăzi domnului Căprar că nu se poate folosi de o instituție pentru a-și recompensa prietenele.

Conducerea partidului a mai avut o tentativă de a-și înscăuna protejații, la o instituție deconcentrată pentru sport și tineret, creând atunci o criză dezastru. Ar trebui să renunțe toți cei din PSD Arad la apucăturile dictatoriale, încep să semene prea mult cu cei de la PNL.

Nu mă interesează că vor cădea și mai mult în penibil, ci de faptul că trag după ei dascăli și elevi nevinovați. Inspectoratul Școlar Județean Arad trebuie să rămână depolitizat”, concluzionează Marin Lupaș.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de consilierul municipal independent Marin Lupaș. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare