Mândria de a fi român

Nu ştiu cum sunt alţii …, dar eu când sunt plecat în străinătate prefer să evit să vorbesc în limba mea maternă, pentru că  am observat că în momentul în care te afli într-o ţară străină şi ești auzit vorbind româneşte, cei din jur fie că îşi pun mâna pe poşetă, pe buzunarul unde ţin portofelul sau se retrag de lângă tine, păstrând o distanţă de siguranţă.

Vă spun acestea din proprie experienţă, ba, mai mult, am păţit de nenumărate ori, ca în locurile de parcare, cei care opreau maşinile lângă a mea şi vedeau că am număr de România, plecau în trombă să-şi găsească alt loc unde să îşi lase autovehiculele, probabil mai în siguranţă.

Aceste realităţi pe care le-am trăit personal mi-au lăsat un gust amar şi m-au determinat ca întotdeauna când am fost în altă ţară să am un complex de inferioritate, să evit să vorbesc româneşte şi să-mi parchez maşina într-un loc mai îndepărtat de locaţia unde doream să ajung.

După toate aceste experienţe am tras concluzia că există oameni care fie că au păţit-o cu concetăţeni de-ai noştri, fie au auzit de la alţii care au avut experienţe neplăcute, sau au fost atenţionaţi prin mijloacele mass-media să fie atenţi când sunt în apropierea românilor.

Toate acestea, pe care le consider eu prejudecăţi, mi-au fost spulberate la sfârşitul săptămânii trecute de un grup de tineri minunaţi, alături de care, spre norocul meu, am fost la Praga pentru a reprezenta România la un festival de caritate organizat la Hotelul Hilton de toate ambasadele care au reprezentanţă în această capitală.

Da, este adevărat, sunt acei tineri despre care noi, generaţia trecută de 40 de ani, avem impresia că sunt „cu capul în nori”, că nu ştiu altceva decât internetul, telefoanele şi Facebook-ul. Ei au reuşit să mă determine să fiu mândru că sunt român. De la ei am învăţat că România poate fi reprezentată şi altfel, că poţi vorbi, juca sau cânta româneşte, iar în final să fii apreciat că eşti român şi că prezinţi cultura poporului tău reprezentanţilor ţărilor de pe toata suprafaţa Pământului.

Dezinvoltura, bunul simţ şi naturaleţea de care au dat dovadă aceşti tineri pe tot parcursul vizitei în capitala cehă m-au determinat să-mi schimb părerea atât despre tânăra generaţie, dar mai ales despre faptul că niciodată nu trebuie să ne fie ruşine de ţara unde am văzut pentru prima oară lumina zilei.

În sprijinul celor afirmate vin cu următoarele argumente:

Prima stare de emoţie şi mândrie naţională am avut-o în momentul în care grupul de tineri, din proprie iniţiativă, fără a fi obligaţi de ceva sau cineva au început să danseze, jocuri tradiţionale din zona Aradului în Piaţa Orologiului din centrul Pragăi, la muzica înregistrată pe un telefon mobil. În jurul lor s-au strâns sute de turişti din toate colţurile lumii, care ne-au întrebat, pe cei care îi însoţeam, de unde sunt. Când au terminat insolita reprezentaţie toţi au început să aclame toţi „Romania… beautiful!, bis…!“ Acesta m-a determinat pentru prima dată să fiu mândru că sunt român.

Momentul culminant l-a constituit reprezentaţia tinerilor noştri pe scena hotelului Hilton din capitala cehă, care pe noi, toţi românii prezenţi la acest eveniment, ne-a determinat să fim într-adevăr mândri de ţara de unde provenim. Acordurile muzicii populare româneşti, colindele şi jocul tradiţional, precum şi specificul straielor populare au stopat pentru câteva minute furnicarul de vizitatori care s-a perindat în imensa sală de la hotel, atrăgându-i ca un magnet  în faţa scenei. A fost, poate, cel mai important moment în care am fost mândru că sunt român.

De ziua naţionala a României, şi nu numai, doresc ca toţi românii, în fiecare moment din viaţa lor să fie mândri că sunt români, pentru că oriunde ne ducem şi punem suflet şi pasiune în ceea ce dorim să facem ne ridicăm deasupra tuturor popoarelor.

Virgil Ciutina

comentarii