Lupaș: PNL şi PSD au votat împotriva unui cadru de dezbatere funcţional în CLM Arad

Publicat de actualitati-arad in 30 Jun, 2016 | Parerea ta

comunicat presaConsilierul municipal independent Marin Lupaş a formulat în ședința noului Consiliu mai multe amendamente la regulamentul de funcţionare al CLM Arad, propus de primarul Falcă şi PNL.

Aceste amendamente au fost respinse atât de către PNL, cât şi de către PSD, din raţiuni politice.

„Am venit cu propuneri care ar fi asigurat accesul arădenilor la informaţii cu privire la dezbaterile din CLM şi ar fi garantat dreptul firesc al consilierilor de a se documenta şi de a dezbate proiectele de hotărâre. Din păcate, s-a votat politic, pentru respingerea acestor proiecte.

De exemplu, regulamentul prevede accesul fotografilor şi cameramanilor care reprezintă presa acreditată doar la primele 5 minute ale ședinței, ceea ce consider anormal. Am solicitat un timp rezonabil pentru expunerea punctelor de vedere ale consilierilor şi dreptul de a interveni în şedinţă, drept constituţional. De asemenea, am dorit ca limitările de timp ale intervenţiilor să se aplice tuturor.

Nu este normal ca noi, consilierii, să avem un timp drastic limitat pentru luările de cuvânt, iar primarul să ne ţină de câte ori doreşte discursuri politice interminabile”, a declarat consilierul independent.

„Avem un Regulament al CLM care limitează dezbaterile”

Faptul că PSD a votat în bloc cu PNL împotriva amendamentelor care întăreau  democrația în CLM, va duce, în opinia lui Lupaș, la un Consiliu închis și distant cu cetățenii.

„Îmi pare rău că nu a avut loc o dezbatere rezonabilă pe acest regulament de funcţionare, iar consilierii PNL şi PSD s-au dovedit reprezentanţii partidelor, nu ai cetăţenilor. Cred că unii consilieri fără experienţă nu au realizat gravitatea gestului lor şi vor sesiza acest aspect în următorii ani.

Rezultatul este că în loc să avem un regulament care să întărească cadrul dezaterilor democratice, avem un regulament care limitează dezbaterile şi implicit capacitatea efectivă a cetăţenilor de a fi informaţi şi de a evalua activitatea administraţiei locale.

Eu voi continua să reprezint interesele cetăţenilor şi îi invit pe cei care consideră că este nevoie de un dialog real şi deschis să îmi fie alături în noul mandat”, a adăugat Marin Lupaş.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de consilierul local Marin Lupaș. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare