Luna februarie – un periplu muzical extraordinar, oferit de Filarmonica de Stat Arad

Publicat de actualitati-arad in 04 Feb, 2015 | Parerea ta

comunicat presaÎn luna februarie, Filarmonica de Stat Arad vine în fața publicului cu o ofertă concertistică extraordinară, un adevărat periplu al valorilor, atât din punct de vedere al partiturilor propuse, cât și al generațiilor de muzicieni ce vor urca pe scena sălii mari a Palatului Cultural.

Astfel, primul concert al lunii, cel din 5 februarie, va fi onorat de prezența a doi invitați de prestigiu din Japonia – dirijorul Shinya Ozaki și pianista Azusa Yamaki.

Următoarea zi de concert – joi, 12 februarie – va fi dedicată celor mai tineri și mai buni muzicieni, Tribuna Tinerelor Talente fiind realizată în colaborare cu Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, iar programul cuprinzând lucrări de Vivaldi, Bach, Mozart,Stamitz, Carl Maria von Weber, Charles de Beriot, Serghei Rahmaninov. Pe scenă vor evolua elevi ai reputatului liceu arădean, dirijor fiind Cristian Neagu.

Data de 14 februarie nu avea cum să treacă neobservată, Filarmonica arădeană propunându-vă un concert extraordinar Bluesy Valentine’s Day with Bega Blues Band, în componența Maria Chioran – voce, Lucian Nagy – saxofon/flaut, Toni Kühn – pian, Johnny Bota – bass, Mircea Bunea – chitară, Lică Dolga – tobe, Steve Brookfield – sound engineer.

Seara de 19 februarie va fi condusă de maeștrii Dorin Frandeș și Robert Daniel Rădoiaș, care pregătesc un concert vocal – simfonic de excepție ce va debuta cu Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară şi orchestră în re major op.61, partitura solistică aparținându-i unui alt muzician de prestigiu – Gabriel Croitoru. Partea a doua a concertului se prefigurează a fi, potrivit spuselor dirijorului Corului academic, Daniel Rădoiaș, una dintre cele mai importante performanțe ale formației corale arădene din acest an: Wolfgang Amadeus Mozart – Marea misă în do minor K. 427.

Ultimul concert al lunii, cel de joi, 26 februarie, va fi condus de un alt invitat special, de talie internațională – dirijorul Walter Hilgers din Germania, lucrările propuse fiind Wolfgang Amadeus Mozart – Simfonia nr. 41 în do major Jupiter K. 551 și Ludwig van Beethoven – Simfonia a IV-a în si bemol major op.61.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Filarmonica de Stat Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare