Lumea sportului arădean a mai pierdut un profesionist – Ion Weber

Publicat de actualitati-arad in 04 Dec, 2009 | Parerea ta

Continuă seria neagră a despărţirilor premature de oameni care au fost în slujba sportului de performanţă din Arad.

După ce luna noiembrie a adus de două ori doliul în sportul din Arad, acum la începutul acestei luni, consemnăm o nouă dispariţie. A venit rândul unui alt profesionist al sportului arădean să urce în ceruri. Ion Weber, antrenor în cadrul secției de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Arad.

S-a născut la Arad, în 7 iunie 1951. A practicat tenisul de masă la nivel de juniori, fiind component al echipei ASE Voința Arad. După 1990 se regăsește printre principalii susținători ai secției de tenis de masă a CSM Arad, arondând numeroși sponsori pentru susținerea sportului de performanță. După absolvirea, în anul 1995, a Școlii Naționale de antrenori din cadrul Centrului Național de formare și perfecționare a antrenorilor din București,  a fost salariat al CSM Arad.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 5 decembrie, ora 14.00, la cimitirul Pomenirea.

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!

(Departamentul Sport)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Sport

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare