Lucrări pentru o staţie de epurare nouă în oraşul Nădlac

Publicat de actualitati-arad in 28 Jul, 2017 | Parerea ta

Vineri, 28 iulie, în cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S.A., a avut loc semnarea contractului de lucrări CL 11 – „Staţie de Epurare nouă în Nădlac”.

În valoarea de 10.943.565,84 lei, acesta reprezintă primul contract de lucrări semnat în cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, urmând să fie executat de antreprenorul desemnat prin licitaţie deschisă, Asocierea S.C. Adiss S.A. şi S.C. Radexim Trans S.R.L.

Termenul de execuţie pentru aceste lucrări este de 18 luni, urmate de 12 luni – Perioada de Notificare a Defectelor, cu posibilitate de prelungire a acesteia la 24 de luni.

Scopul investiţiei constă în îmbunătăţirea serviciilor de epurare a apelor uzate orăşeneşti provenite din aglomerarea Nădlac, judeţul Arad, lucrările vizând construcţia unei staţii noi de epurare în oraşul Nădlac, proiectată pentru o populaţie de 8.000 locuitori echivalenţi la un debit mediu de 1.373 mc/zi.

Lucrările nu influenţează obiectivele existente în zonă, nu modifică secţiunile de scurgere a apelor şi nu prezintă surse de poluare.

Prin contractele pe care le cuprinde, proiectul „Fazarea proiectului Extinderea şi Modernizarea Infrastructurii de Apă şi Apă uzată în Judeţul Arad” are ca obiectiv îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apă uzată în vederea conformării cu prevederile Tratatului de Aderare şi ale Directivelor Uniunii Europene.

Valoarea totală a proiectului major este de 148.441.066 lei, din care 89,98 % reprezintă finanţarea nerambursabilă formată din contribuţii de la: Fondul de Coeziune (85%), Bugetul de Stat (13%) şi bugetul autorităţilor locale din aria proiectului (2%), diferenţa de 10,02 % fiind asigurată de S.C. Compania de Apă Arad S.A. Finanţarea a fost obţinută în vederea continuării şi finalizării investiţiilor începute cu fonduri europene în cadrul POS Mediu 2007-2013.

Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 (POIM 2014 – 2020).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Compania de Apă Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare