Loteria fiscală: VEZI bonurile câștigătoare

Publicat de actualitati-arad in 17 Jul, 2016 | Parerea ta

bonuri-fiscale-300x198-1Ministerul Finanţelor Publice a organizat, duminică, o nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale, pentru bonurile emise în luna iunie.

Astfel, persoanele care au făcut cumpărături pe data de 13 iunie cu o valoare cuprinsă între 678 lei şi 678,99 lei pe un singur bon fiscal se pot număra printre câştigătorii Loteriei bonurilor fiscale dacă au păstrat dovada, fondul total de un milion de lei fiind împărţit la maxim 100 de premianţi.

Cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de un milion de lei, pot fi depuse începând de luni la sediile ANAF. Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.

Fiecare unitate teritorială ANAF la care se depun bonurile fiscale câştigătoare va elibera o copie a acestora cu menţiunea “conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

Dacă vor fi depuse cereri pentru mai mult de 100 de bonuri câştigătoare, va fi efectuată o nouă extragere la o dată ulterior anunţată, pentru desemnarea a maxim 100 de premianţi.

După stabilirea finală a bonurilor câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF, pentru ca instituţia să încarce rezultatele în “Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale” şi să verifice dacă bonurile sunt autentice.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare