Liga I: 465 de fotbalişti au evoluat în turul ediţiei 2014-2015

Publicat de actualitati-arad in 15 Dec, 2014 | Parerea ta

minge-fotbal3În turul ediţiei 2014-2015 al Ligii I au evoluat 465 de fotbalişti, cinci dintre aceştia jucând pentru două echipe, Breeveld (Pandurii Târgu Jiu/Steaua), Târnăcop (Universitatea Cluj/CSU Craiova), Emil Jula (Universitatea Cluj/Oţelul), Neacşa (CSU Craiova/FC Viitorul) şi Grădinaru (Steaua/Oţelul).

Potrivit unei statistici prezentate de LPF, cei mai mulţi fotbalişti a utilizat formaţia Oţelul Galaţi, 33. Gălăţenii sunt urmaţi în acest clasament de Universitatea Cluj, CSMS Iaşi şi CS Universitatea Craiova, cu câte 30, FC Viitorul cu 29, Rapid Bucureşti cu 28, Concordia Chiajna cu 27, Steaua Bucureşti şi Petrolul Ploieşti cu câte 26, FC Botoşani cu 25, Dinamo Bucureşti, ASA Târgu Mureş şi CFR Cluj cu câte 24, Gaz Metan Mediaş, FC Braşov, Astra Giurgiu şi Ceahlăul Piatra Neamţ cu câte 23. Cei mai puţini jucători a folosit echipa Pandurii Târgu Jiu, 22.

Din cei 465 de fotbalişti, 102 au debutat pe prima scenă din România. Şi aici, tot Oţelul Galaţi conduce în clasament, cu 13 jucători debutanţi, urmată de FC Botoşani cu 11 şi Concordia Chiajna cu 10. Campioana de toamnă, Steaua Bucureşti, nu a avut niciun debutant.

În turul ediţiei 2014-2015 al Ligii I au evoluat 152 de stranieri, la fel ca şi la finalul primei părţi a sezonului precedent. Cei mai mulţi străini au fost utilizaţi de Petrolul Ploieşti (18), CFR Cluj (16) şi Universitatea Cluj (13).

Acestea sunt urmate de Astra Giurgiu şi Concordia Chiajna cu câte 12, Pandurii Târgu Jiu cu 10, Oţelul Galaţi (9), ASA Târgu Mureş, CSMS Iaşi, CSU Craiova (toate cu câte 8), Gaz Metan Mediaş (7), FC Braşov, Dinamo Bucureşti (ambele cu câte 6), Ceahlăul Piatra Neamţ (5), FC Botoşani, Rapid Bucureşti şi Steaua Bucureşti (toate cu câte 4).

Echipa cu cea mai mică medie de vârstă, FC Viitorul, a folosit doar trei fotbalişti străini.

Cei 152 de jucători străini provin din 45 de ţări, Brazilia şi Portugalia împărţind prima poziţie, cu câte 18 reprezentanţi. Cele două sunt urmate de Franţa cu 10, Serbia şi Croaţia cu câte 8, şi Olanda cu 7.

Străinii au marcat 155 de goluri în turul campionatului, asta însemnând un procent de 41,3 la sută din totalul golurilor din Liga I.

Meciul cu cei mai mulţi străini (21 pe durata celor 90 de minute) s-a jucat în etapa a VI-a, Petrolul Ploieşti – CFR Cluj, scor 1-2.

Cei mai buni marcatori străini au fost Toto Tamuz (Petrolul Ploieşti) şi Gregory Tade (CFR Cluj), cu câte 10 goluri, urmaţi de dinamovistul Kamil Bilinski, cu 8 goluri.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Sport

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare