Liderul PSD Arad, Dorel Căprar, nu vrea să fie consilier județean

Publicat de actualitati-arad in 17 Jun, 2016 | Parerea ta

Dorel CaprarPreședintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a anunțat că renunță la mandatul de consilier județean și că își va continua activitatea în Parlamentul României.

Dorel Căprar a obținut, la alegerile locale din 5 iunie, un mandat de consilier, dar, vineri, a anunțat că va renunța la el.

„Am citit suficiente răutăţi în presa locală în ultima perioadă, declaraţii inexacte, unele scoase din context şi manipulate mai mult sau mai puţin abil, pentru a produce un efect contrar şi nu de puţine ori speculaţii gratuite bazate pe o logică fragilă. Tocmai de aceea vreau să fi cât se poate de clar şi explicit şi aş începe prin a preciza că am decis să îmi depun mandatul de consilier judeţean şi să îmi continui munca ca deputat în Parlamentul României şi implicit proiectele legislative şi civice pe care le-am iniţiat în folosul celor m-au trimis prin vot în cel mai înalt for al ţării“, a declarat deputatul Dorel Căprar.

Liderul PSD Arad a mai anunțat că, în calitate de președinte al social-democraților arădeni, prioritatea numărul 1 rămâne materializarea tuturor proiectelor pe care le-a elaborat împreună cu echipa de consilieri judeţeni ai partidului.

„Vorbesc aici în special despre infrastructură, respectiv drumuri judeţene şi mă refer la finanţarea, transparenţa şi corectitudinea alocării fondurilor, la prioritizarea investiţiilor şi bineînţeles calitatea lucrărilor. Cetăţenii nu vor să mai vadă drumuri de pământ, lipsa trotuarelor şi absenţa canalizării şi nici bani publici risipiţi în vânt. (…) Dorim să impunem performanță şi echilibru în administrație şi avem o echipă puternică de consileri judeţeni pentru a reprezenta cu cinste, corectitudine şi coerenţă nevoile locuitorilor din judeţ “, a mai declarat Căprar.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare