Klaus Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru“

Publicat de actualitati-arad in 26 Jun, 2017 | Parerea ta

Preşedinte Klaus Iohannis a declarat, după consultările cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea noului prim-ministru, că actuala criză trebuie terminată foarte repede şi că îl desemnează pe Mihai Tudose (foto) ca viitor prim-ministru.

„PSD şi ALDE susţin că au în continuare o majoritate în Parlament. Aceste două formaţiuni politice s-au prezentat împreună la consultări şi au înaintat o propunere, în persoana domnului Tudose”, a spus Klaus Iohannis într-o scurtă declaraţie de presă susţinută la Cotroceni.

De asemenea, şeful statului a constatat că partidele din opoziţie în principal nu au avut propuneri concrete pentru poziţia de prim-ministru şi nici nu observat existenţa unei înţelegeri politice între ele.

„Pe de altă parte, criza prin care trecem dăunează grav României, economiei româneşti, imaginii României în lume şi opinia mea este că această criză trebuie terminată foarte repede. Trebuie să avem cât se poate de repede un guvern care să încerce să rezolve problemele apărute din cauza acestei crize pornite din interiorul PSD”, a spus preşedintele.

„Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru care va avea discuţii în zilele următoare şi se va prezenta cu o echipă guvernamentală. Solicit partidelor parlamentare să se apuce imediat de elaborarea unei agende care permite finalizarea procedurilor parlamentare în cursul acestei săptămâni”, a precizat Iohannis.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare