Jumătate dintre români ar prefera să-şi încălzească locuinţele cu energie solară

Publicat de actualitati-arad in 20 Jan, 2017 | Parerea ta

Utilizarea energiei solare drept sursă principală de încălzire a locuinţei se situează în preferinţele a 49% dintre români, care consideră că astfel ar contribui la protejarea mediului înconjurător, relevă un studiu realizat în opt ţări europene.

Eventuala trecere la un astfel de sistem de încălzire, indicat drept ideal, ar presupune însă o transformare radicală într-o ţară precum România unde, potrivit studiului menţionat, majoritatea locuinţelor sunt încălzite de centrale pe gaze naturale sau sunt dependente de sistemele de termoficare locale.

Doar 1% dintre respondenţi au indicat că, în prezent, folosesc energia solară pentru încălzirea casei şi tot 1% au menţionat că au dezvoltat sisteme bazate de energia geotermală.

Energia solară este indicată drept variantă ideală pentru încălzirea caselor şi de către respondenţii din alte ţări. Italienii şi ungurii sunt cei mai favorabili acestei resurse, 60% dintre cei chestionaţi arătând că ar opta fără rezerve pentru un astfel de sistem de încălzire.

Cel mai puţin interesaţi de căldura de la soare sunt britanicii. Doar 38% dintre aceştia ar dori să-şi încălzească locuinţele pe baza energiei solare, iar alţi 36% ar prefera în continuare încălzirea pe bază de gaze naturale.

În multe ţări europene, lemnul continuă să fie utilizat în mare măsură drept combustibil. Aproape o treime (31%) dintre cetăţenii maghiari folosesc lemnul pentru încălzirea caselor, aceştia fiind urmaţi de cehi (20%) şi români (19%).

De asemenea, 10% dintre românii intervievați au declarat că folosesc dispozitive electrice de tipul radiatoarelor/caloriferelor electrice pentru încălzire, ponderea utilizatorilor din România a acestui tip de încălzire fiind sub cea a celor din Marea Britanie (18%), dar mult peste cea a celor din Italia, unde doar 1% au declarat că folosesc surse de încălzire alimentate cu energie electrică.

Cărbunele şi combustibilii petrolieri au un rol mai degrabă neglijabil pe piaţa de încălzire a locuinţelor din Europa Centrală şi de Est, ceea ce vine să contrazică percepţia comună conform căreia respectivele resurse ar fi utilizate pe scară largă în această zonă.

Aceste rezultate fac parte din studiul  “Trăind în Europa”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 8.000 de oameni din Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria în luna decembrie 2016.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare