Judecătoarea Lavinia Coțofană, suspendată din funcție

Publicat de actualitati-arad in 03 Jan, 2017 | Parerea ta

Consiliul Superior al Magistraturii a suspendat-o pe Lavinia Coțofană din funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Arad, până la soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, care a decis excluderea acesteia din magistratură.

Decizia de suspendare a fost luată în şedinţa din 3 ianuarie 2017, de Secţia pentru judecători, care a a hotărât „suspendarea din funcţie a doamnei Lavinia-Nicoleta Coţofană, judecător în cadrul Judecătoriei Arad, începând cu această dată, până la soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii Secţiei pentru judecători în materie disciplinară nr. 23J/31.10.2016“.

„Conform art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în cazul în care, împotriva hotărârii de eliberare din funcţie a unui magistrat se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea irevocabilă a cauzei de către instanţa competentă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, se precizează într-un comunicat de presă remis, marți, de Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media al Consiliului Superior al Magistraturii.

În şedinţa din data de 31 octombrie 2016, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Laviniei Coţofană, judecător în cadrul Judecătoriei Arad şi a aplicat acesteia sancţiunea disciplinară a excluderii din magistratură, pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dar și pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă“.

Coţofană este acuzată că i-a permis soţului, un avocat condamnat pentru corupţie, să vină în biroul de la judecătorie, unde îi acorda acces la date confidenţiale.

CITITI SI: Judecătoarea Lavinia Coțofană, exclusă din magistratură

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro
nutritiv.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare