Jandarmeria Română – 166 de ani de istorie în România

Publicat de actualitati-arad in 31 Mar, 2016 | Parerea ta

jandarmLa data de 3 aprilie a acestui an, Jandarmeria Română aniversează împlinirea a 166 de ani de la înființare. Dedicat acestui eveniment, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad vor avea loc manifestări omagiale.

Vineri, 1 aprilie a.c., începând cu ora 10.30, se va desfășura un ceremonial militar și religios, la care sunt invitați să participe Prefectul judeţului Arad, domnul Cosmin Pribac, și reprezentanţi ai instituţiilor cu care jandarmii arădeni cooperează şi colaborează.

În cadrul manifestărilor, se va da citire mesajelor transmise cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, va avea loc festivitatea de înaintare în grad, înaintea expirării stagiului minim, și vor fi recompensați jandarmii care s-au remarcat în misiuni. De asemenea, se vor prezenta exerciții demostrative, de către jandarmii care desfășoară misiuni de ordine și siguranță publică.

De asemenea, vineri 1 aprilie, începând cu ora 11.00, în Piața ”Avram Iancu” din municipiul Arad, va fi organizat un punct de prezentare al instituției.

Repere istorice

Ziua de 3 aprilie 1850 reprezintă o dată memorabilă în istoria modernă a României, un reper care şi-a câştigat locul binemeritat în conştiinţa publică. Este ziua când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înfiinţat Jandarmeria Română, prin Ofis domnesc, semnând “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

Această lege a dat Jandarmeriei statut juridic, legitimând-o în faţa celorlalte arme şi a naţiunii române.

Jandarmeria Română a fost înfiinţată din nevoia asigurării libertăţilor cetăţeneşti şi a ordinii de drept în stat, izvorâtă din spiritul european al vremii.

În aceste momente aniversare, trebuie evocate tradiţiile şi evoluţia instituţiei. La 1 septembrie 1893, prin Decret Regal a fost promulgată Legea Gendarmeriei Rurale, instituţie de inspiraţie franceză, menită a veghea la siguranţa publică, menţinerea ordinei şi executarea legilor.

De-a lungul timpului, Jandarmeria Română a cunoscut numeroase transformări. Ea s-a adaptat în permanenţă, fiind o instituţie modernă şi flexibilă.

Astăzi, la 166 de ani de la înfiinţare, arma Jandarmeriei a devenit o componentă puternică a instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii publice, bucurându-se de un grad ridicat de încredere în rândul cetăţenilor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IJJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare