Iustin Cionca: „Sunt dezamăgit de primarul din Moneasa dar insist pentru reînvierea stațiunii!”

Publicat de actualitati-arad in 03 Aug, 2016 | Parerea ta

comunicat-presa-11-300x218Dezvoltarea stațiunii Moneasa este în continuare una dintre preocupările importante ale Consiliului Județean Arad.

În conferința de presă de miercuri președintele CJ Arad, Iustin Cionca a declarat că nu este descurajat de atitudinea primarului comunei Moneasa care a boicotat dezbaterea despre revitalizarea stațiunii.

Președintele CJ Arad a precizat că politizarea acestei inițiative dăunează nu numai locuitorilor comunei Moneasa, ci tuturor arădenilor care se văd în situația de a nu putea profita la capacitatea maximă de singura stațiune de interes național din județ.

Iustin Cionca este de părere că în situația în care primarul comunei Moneasa nu va realiza că trebuie să intre într-un parteneriat corect cu Consiliul Județean, edilul local va obstrucționa punerea în valoare a potențialului acestei zone.

De asemenea, președintele Iustin Cionca a dezmințit categoric, că primarul și consilierii județeni PSD nu ar fi fost informați de dezbaterea publică, arătând că invitațiile au fost formulate în scris și verbal, la finalul ședinței de Consiliu Local  de vineri.

Că primarul comunei știa de dezbatere este confirmat de faptul că l-a delegat pe viceprimar să participe, considerând probabil că o discuție cu conducerea județului despre soarta stațiunii Moneasa este sub demnitatea sa de primar, deci trebuie să o ignore.

“Atitudinea primarului din Moneasa este supărătoare. Domnul primar a refuzat să se întâlnească și cu președintele Federației Române de Fotbal care în urmă cu câteva zile, a venit în județul Arad special pentru o astfel de întâlnire. Insist totuși pe implicarea Consiliului Județean în dezvoltarea stațiunii Moneasa pentru că un proiect atât de important nu poate fi lăsat la mâna unei administrații locale care nu are capacitatea să îl gestioneze. Politizarea acestei dezbateri pe care noi am organizat-o la Moneasa demonstrează că domnul primar gândește la scară mică și nu înțelege că dezvoltarea stațiunii determină în mod organic dezvoltarea comunei și nu viceversa”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

„Este inadmisibil să vină toată conducerea Consiliului Județean să se întâlnească cu tine și tu să le întorci tuturor spatele. Eu nu am o problemă cu primarul ca persoană fizică, dar nu pot să duc Consiliul Județean în derizoriu. Pe viitor, vă garantez că schimbăm placa cu domnul primar și nu îi vom permite să împiedice dezvoltarea stațiunii”, a mai precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare