ITM Arad: Atenţie la contractele de mediere pentru munca în străinătate

Publicat de actualitati-arad in 25 Sep, 2015 | Parerea ta

comunicat presaInspectoratul Teritorial de Muncă Arad atrage atenţia tuturor persoanelor interesate care intenţionează să apeleze la agenţii economici care mediază angajarea în străinătate să acorde atenţie deosebită tuturor clauzelor înaintea semnării contractului de mediere, îndeosebi celor care privesc obligaţiile părţilor semnatare.

Menţionăm faptul că, agenţii de ocupare a forţei de muncă se înregistrează la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, în Registrul special de evidenţă al agenţilor de ocupare a forţei de muncă.

Important de precizat este faptul că în vederea efectuării activităţii de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate agenţii de ocupare a forţei de muncă încheie, în forma scrisă, cu cetăţenii români care solicită să lucreze în străinătate, contracte de mediere.

Totodată facem cunoscut faptul că instituţia noastră nu poate interveni asupra executării sau încetării contractului de mediere, iar în cazul în care agentul de ocupare a forţei de muncă nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin acesta, competenţa de soluţionare a litigiilor revine instanţei de judecată.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad aplică amenzi de la 5.000 lei la 15.000 lei în situaţia în care agenţii de ocupare a forţei de muncă fie nu s-au înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, fie nu au inclus în contractul de colaborare cu angajatorul din străinătate toate elementele prevăzute în Legea 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, fie contractul individual de muncă nu este încheiat şi în limba română.

Statistic, de la începutul anului şi până în prezent au fost înregistrate numeroase sesizări, majoritatea telefonic, iar inspectorii de muncă au aplicat, în perioada de referinţă, 13 sancţiuni contravenţionale.

De reţinut ar fi faptul că lista cu societăţile comerciale înregistrate la ITM Arad în baza Legii 156/2000 este publicată pe site-ul instituţiei noastre www.itmarad.ro.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de ITM Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare