ITM Arad: Amenzi de până la 10.000 lei pentru neacordarea zilelor libere de Rusalii

Publicat de actualitati-arad in 16 Jun, 2016 | Parerea ta

comunicat presaInspectoratul Teritorial de Muncă Arad reamintim agenţilor economici că prima şi a doua zi de Rusalii, sunt decretate prin lege  ca zile libere (art. 139 alin. 1 din Codul Muncii – L.53/2003).

De menţionat ar fi faptul că se acordă două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Excepţie de la această regulă fac acele unităţi a căror activitate nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. Salariaţilor care lucrează în astfel de unităţi trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

În cazul în care agenţii economici nu se conformează acestor dispoziţii  sunt pasibili de amendă contravenţională de până la 10.000 de lei (art. 260 alin. 1 lit. g din Codul Muncii).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de ITM Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare