Irina Margareta Nistor prezintă la Arad: “Chuck Norris versus Communism”

Publicat de actualitati-arad in 24 May, 2016 | Parerea ta

irina margareta afisEvenimentul – organizat de Centrul Cultural Județean Arad în cadrul Întâlnirilor cu personalități – va avea loc luni, 30 mai, începând cu ora 19.00, la Consiliul Judeţean Arad (sala Vasile Goldiş).

“Chuck Norris versus Communism” prezintă povestea casetelor video piratate care circulau pe sub mână în România comunistă a anilor ‘80. Intrate în ţară prin intermediul celor care circulau în străinătate (piloţi, stewardese, etc) ele erau preluate de un “misterios” tovarăş Zamfir care îşi organizase un studiou de traduceri aparent ilegal.

Traducătoarea unică era Irina Margareta Nistor a cărei voce s-a suprapus de-a lungul anilor peste banda de sunet a peste 3000 de filme cu Chuck Norris, Jean-Claude Van Damme, Bruce Lee şi alţii. Pentru cei tineri şi mai puţin tineri aceste casete văzute în casa unuia sau altuia care avea un video, pe prietenie sau contra unei sume modice, era singura posibilitate de a accede la nişte pelicule occidentale.

Lungmetrajul documentar include şi declaraţii ale unor persoane din mass-media sau industria de divertisment, precum Mihai Dobrovolschi, Vlad Craioveanu, Ioan Gyuri Pascu şi Adrian Sitaru, iar filmările au avut loc în Bucureşti şi Cluj. “Chuck Norris versus communism” a fost respins în cadrul sesiunii de finanţare a Centrului Naţional al Cinematografiei în 2012, iar în 2013 a fost descalificat, dar s-a bucurat de sprijin financiar din partea HBO România.

Evenimentul din data de 30 mai este structurat în trei părţi:  prezentarea filmului ”Chuck Norris versus communism”, realizată de criticul de film Irina Margareta Nistor , proiecția filmului şi dialog cu publicul.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Cultural Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare