IRES: Mai mult de jumătate din români nu sunt interesați de regionalizare

Publicat de actualitati-arad in 05 Feb, 2013 | Parerea ta

iresDe la debutul acestui an, subiectul reorganizării administrativ-teritoriale a României revine cu regularitate în discursurile politice și în dezbaterea publică.

Deși nu există un punct de vedere oficial din partea Guvernului cu privire la detaliile reorganizării, în media au fost vehiculate diferite formule de regionalizare, iar de curând au început controverse asupra viitoarelor capitale ale regiunilor, dar și asupra limitelor până la care va fi extinsă regionalizarea.

Încă opinia publică nu are o viziune clară sau o judecată cristalizată. În percepția publică se amestecă așteptări exagerate, frici sau iluzii personale și colective. La o primă vedere, observăm că percepția este influențată de mulți factori: nivel de instrucție, vârstă, habitat sau chiar zonă geografică de apartenență. Posibilitatea de a crea o bulversare a întregii societăți prin decizii arbitrare sau nepregătite este considerabilă așadar credem că este nevoie în viitor de ample studii de impact, dezbateri publice și studii științifice care să implice Academia Română, mediul universitar, instituțiile de cercetare și societatea civilă, comunitățile și angajații din administrația locală sau centrală.

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) a început un amplu proiect de cercetare socială și analiză cu privire la impactul regionalizării asupra dezvoltării României.

Cercetarea ”Regionalizarea. Așteptări, frici și iluzii” face parte din seria studiilor de percepție care prefațează proiectul menționat și a avut ca scop identificarea percepției populației cu privire la acest proces iminent prin care va trece România. Studiul de față a dorit să fixeze un punct de plecare, o radiografie a stadiului în care se află percepția publică a acestui important proiect de guvernanță.

Cercetarea a vizat:

Notorietatea temei regionalizării, gradul de informare și de interes

– Aproape 20% dintre cei chestionați au auzit de proiectul de regionalizare

– Peste jumătate dintre români se consideră puțin sau deloc informați cu privire la aceasă temă, în timp ce 45% se declară informați sau foarte informați

– Puțin peste jumătate dintre români se consideră puțin sau deloc interesați de procesul regionalizării în timp ce 48% spun că sunt interesați sau foarte interesați, dar 51% declară că au o părere bună sau foarte bună despre procesul de regionalizare – 51%, în timp ce 2% spun că nu au nici o părere bună, nici proastă, iar 41% au o părere proastă sau foarte proastă.

Impactul regionalizării asupra comunității

– proporții aproximativ egale ale respondenților consideră că, în urma procesului de regionalizare, procesul de colectare a taxelor la nivelul comunității lor s-ar îmbunătăți (31%), ar rămâne la fel (30%) sau s-ar înrăutăți (31%), în timp ce 7% nu știu ce s-ar întâmpla

– cei mai mulți dintre intervievați sunt de părere că în urma reorganizării României pe regiuni resursele bugetare la nivelul comunității lor s-ar îmbunătăți – 36%, în timp ce 29% consideră că ar rămâne la fel, iar alți 29% consideră că acest aspect s-ar înrăutăți

– îmbunătățirea finanțării proiectelor de infrastructură este percepută de 43% dintre participanții la studiu, în timp ce 27% dintre aceștia cred că ar rămâne la fel și doar 20% consideră că s-ar înrăutăți

– 44% dintre cei chestionați cred că în urma regionalizării procesul de creare a locurilor de muncă din comunitatea lor s-ar îmbunătăți, 26% consideră că acest aspect ar rămâne la fel, în timp ce 25% consideră că s-ar înrăutăți

– cei mai mulți respondenți consideră că la nivelul comunității lor s-ar reduce birocrația în urma reorganizării teritoriale pe regiuni – 40%, 27% consideră că din acest punct de vedere lucrurile ar rămâne la fel, iar 26% că s-ar înrăutăți

– în ceea ce privește îmbunătățirea nivelului de trai în comunitatea lor drept o consecință a procesului de regionalizare, respondenții sunt mai sceptici: majoritatea sunt de părere că lucrurile ar rămâne la fel – 36%, în timp ce 34% consideră că s-ar îmbunătăți, iar 25% consideră că s-ar înrăutăți

– majoritatea românilor, 55%, sunt de părere că atragerea de fonduri europene la nivelul comunității din care fac parte s-ar îmbunătăți o dată cu regionalizarea

– doar 38% dintre participanții la studiu cred că regionalizarea va determina o creștere a calității serviciilor publice, același procent consideră că serviciile publice vor rămâne la același nivel de calitate ca până acum, iar 16%, un procent considerabil, consideră că nivelul calității serviciilor publice se va înrăutăți în urma regionalizării

– 33% dintre respondenți consideră că drumul parcurs de cetățean pentru rezolvarea unei probleme în urma regionalizării se va îmbunătăți, respectiv se va înrăutăți.

– regionalizarea aduce cu sine speranța că, la nivelul comunităților, se va îmbunătăți cooperarea cu alte comunități din țară și din Uniunea Europeană – 46%. Această opinie se manifestă mai intens în rândul bărbaților, al persoanelor cu vârste peste 50 de ani și al persoanelor cu un grad mai ridicat de educație.

Cititi mai mult pe citynews.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare