Ziarul electronic al arădenilor

Ionel Bulbuc: „Ministerul Apărării se mândrește cu distrugerile din Cetatea Aradului”

Pe afișul Ministerului Apărării Naționale, care promovează un concert de colinde unde va participa și ministrul Fifor, tronează imaginea sfidării arădenilor: biserica franciscană din Cetate, ruinată, cu arbori care cresc din acoperiș.

„Aceasta este imaginea-simbol a implicării PSD pentru Arad! De când este ministru al Apărării, Fifor nu a mișcat un deget pentru salvarea și repunerea în valoare a acestui obiectiv istoric din Cetate, în schimb nu se sfiește să îl folosească pentru publicitate. În loc să repare biserica, se mândrește că o lasă să se prăpădească!“ – a declarat Ionel Bulbuc, consilier local PNL.

Cetatea aparține Ministerului Apărării, iar Biserica Franciscană, vandalizată, este într-o stare avansată de degradare.

Au existat mai multe apeluri și inițiative arădene pentru salvarea ei, inclusiv pe fonduri europene, dar s-au lovit de refuzul Ministerului Apărării, pe care nu îl interesează nici biserica din Cetate, nici dorințele arădenilor!

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

CITITI SI: Colinde și tradiții de Crăciun, în Cetatea Aradului

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.