Ziarul electronic al arădenilor

Iohannis, Isărescu și Cioloș – primii în topul încrederii în personalitățile publice

inscopPreședintele Klaus Iohannis, guvernatorul BNR Mugur Isărescu și premierul Dacian Cioloș ocupă primele trei poziții în topul încrederii în personalitățile publice, potrivit unui sondaj realizat în perioada 21 – 28 martie.

Astfel, Iohannis se află la 51,2% încredere multă și foarte multă în luna martie a acestui an, față de 59,8% în noiembrie anul trecut. Șeful statului este urmat de Mugur Isărescu cu 36,1% încredere multă și foarte multă, față de 40,4% în noiembrie 2015.

Premierul Dacian Cioloș se situează pe poziția a treia, cumulând 30,4% încredere multă și foarte multă, față de 32,6% în noiembrie anul trecut.

Pe locul următor se află ambasadorul României în SUA, George Maior, cu 27,3% încredere multă și foarte multă. În schimb, 17,1% dintre respondenții cercetării sociologice susțin că nu îl cunosc pe Maior.

Acesta este urmat de Victor Ponta, cu un capital de încredere de 23,3%, față de 20,2% în noiembrie 2015.

Pe poziția a șasea se situează Călin Popescu-Tăriceanu cu 22% încredere multă și foarte multă, urmat de Gabriela Firea, inclusă pentru prima dată pe lista încrederii în personalitățile publice măsurată de INSCOP, cu o cotă de încredere de 21,1%.

Pe următoarele locuri se află Mihai-Răzvan Ungureanu cu 20,1% (față de 21,8% în noiembrie 2015) și Vasile Dîncu cu 17,1% (17,3% în noiembrie). În cazul lui Vasile Dîncu, 25,2% dintre cei chestionați declară că nu îl cunosc.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este urmat de Alina Gorghiu cu 16,7% (18,6% în noiembrie 2015), 10,6% dintre respondenți declarând că nu o cunosc.

Pe pozițiile următoare se situează Traian Băsescu cu 15,4% și Cătălin Predoiu cu 13,9%, Mircea Geoană cu 13,5%, Monica Macovei cu 12,4%, Ludovic Orban cu 10,8%, Liviu Dragnea cu 10,2%, Vasile Blaga cu 9,1% și Ion Iliescu cu 8,5%.

Președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea este cotat cu 8,1% încredere multă și foarte multă, în cazul său 16,6% dintre respondenți afirmă că nu îl cunosc. Nicușor Dan are 7,7%, iar Marian Oprișan — 4,1%.

Topul încrederii este încheiat de Kelemen Hunor cu 3,4% încredere multă și foarte multă, Laszlo Tokes cu 3% și vicepremierul Costin Borc cu 2,7%.

Barometrul INSCOP — Adevărul despre România a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 21 — 28 martie 2016.

Volumul eșantionului a fost de 1.063 de persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani.

Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/ minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *