Ioan Cristina (PNL Arad): „Văd cu ochi buni unirea dreptei, apropierea de PDL“

Publicat de actualitati-arad in 27 May, 2014 | Parerea ta

ioan cristinaLiderul PNL Arad, Ioan Cristina, consideră că ideea refacerii USL “este absurdă”, iar liberalii trebuie să se apropie de PDL în vederea unirii dreptei ca “unică şansă pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale”.

“Orice speculaţii sau idei că USL s-ar reface sunt absurde. Nu cât sunt eu în viaţă. În schimb, văd cu ochi buni unirea dreptei, apropierea de PDL. E unica şansă pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, iar pentru acest deziderat se poate trece peste orice orgolii”, a declarat, marţi, Ioan Cristina, pentru Mediafax.

Întrebat cum crede că ar fi posibilă colaborarea la nivel judeţean cu PDL, având în vedere că în ultimii ani relaţiile au fost foarte tensionate între cele două organizaţii judeţene, iar primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, preşedintele judeţean al PDL, a fost criticat intens de către liberal, senatorul Ioan Cristina a spus că “relaţiile se pot normaliza”.

“Noi am avut relaţii conflictuale şi cu PSD, dar a fost posibilă colaborarea în USL, cel puţin pentru o perioadă. Cred că la nivel de Arad animozităţile au fost mai mult de ordin personal, iar relaţiile (cu PDL – n.r.) se pot normaliza. Dacă e cazul, se poate discuta doar instituţional, pentru că obiectivul câştigării alegerilor primează”, a declarat Ioan Cristina.

Pe de altă parte, preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, consideră că USL poate fi refăcută.

“După alegerile europarlamentare, consider că avem o mare şanse în a reface USL. Noi nici nu am stricat construcţiile politice din judeţ, ele continuă acolo unde primarii PNL au viceprimari şi invers, nu am schimbat acest lucru. Sper că cei care vor conduce PNL să aibă inteligenţa politică pentru a reface USL”, a declarat Căprar, citat de Mediafax.

sursa: mediafax.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare