Întreruperi la furnizarea apei potabile, la Ineu

Publicat de actualitati-arad in 07 Dec, 2016 | Parerea ta

comunicat-presa-11-300x218Joi, 8 decembrie a.c., în cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”/Programul Operaţional Infrastructură Mare, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S.A., sunt planificate probe la reţeaua de apă potabilă din oraşul Ineu.

Lucrările se derulează în cadrul Contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi reţele de canalizare în Ineu, Pâncota şi Şiria şi constau în efectuarea unor probe la conducta de apă aflată pe podul de piatră care traversează râul Crişul Alb, necesitând întreruperea alimentării cu apă potabilă.

Astfel, în intervalul orar 8.00 – 15.00 se întrerupe furnizarea apei potabile, fiind afectate proprietăţile din partea de sud a oraşului Ineu şi localitatea Mocrea.

La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să curgă apă tulbure la robinetele consumatorilor.

Recomandăm acestora să nu folosească apa pentru consum şi uz casnic, până la limpezirea ei completă, şi să îşi asigure rezerva minimă de apă pe perioada executării lucrărilor.

Pe această cale ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Compania de Apă Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare